După vizita vicepremierului Sevil Shhaideh, coordonatorul Programului Național de Dezvoltare Locală, primarul a schimbat strategia și nu va merge cu Aquapark-ul ca și proiect principal pentru obținerea finanțării prin PNDL, ci va propune alte proiecte pe care intenționa să le facă din bugetul local.
Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale a fost întrebată la începutul lunii, într-o vizită pe care a făcut-o la Bistrița dacă proiectul municipalității, pentru construirea Aquapark-ului din Wonderland se încadrează sau nu prin finanțare prin PNDL.
Sevil Shhaideh a spus presei că proiectul municipalității poate fi realizat prin fonduri provenind prin PNDL, că așteaptă deocamdată propunerile de la Bistrița pentru evaluare, însă prioritare sunt investițiile de bază – apă, drumuri, școli și abia apoi turismul.
Primarul Ovidiu Crețu a declarat într-o conferință de presă, susținută astăzi, că a înțeles foarte bine mesajul vicepremierului Sevil Shhaideh, chiar dacă nu a fost prezent la întâlnirea cu aceasta, și a schimbat strategia cu care intenționează să meargă inițial.
„În cele din urmă vom depune prin PNDL Clădirea Colegiului Național Liviu Rebreanu, utilitățile în Wonderland - apă și celelalte, clădirea Liceului Tudor Jarda. Va fi depus și Aquapark-ul, pentru orice eventualitate. Am preferat să avem aceste proiecte, cu valoare corespunzătoare, care sperăm să fie finanțate”, a spus primarul Ovidiu Crețu în conferința de astăzi.
În acest an, Primăria Bistrița va aloca peste 2,4 milioane de lei pentru reabilitarea unor clădiri ale școlilor din municipiu, fiind vorba despre Colegiul Național Liviu Rebreanu (corpul A), Liceul de Muzică Tudor Jarda, Liceul cu Program Sportiv (corpul B și sala de volei), sala de sport de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, modificarea sistemului de încălzire la sala de sport de la Liceul Agricol și amenajarea unei centrale proprii pentru sala de sport de la Școala Generală Avram Iancu.
Primarul spune că a înțeles foarte clar mesajul vicepremierului care pune accent pe dezvoltare și abia apoi pe agrement, așa că municipiul Bistrița nu va merge cu Aquapark-ul ca proiect prioritar pentru finanțarea prin PNDL, ci cu alte proiecte, iar dacă Aquapark-ul va fi respins, municipalitatea ar avea posibilitatea să îl amenajeze din bugetul propriu.