Cea mai proaspătă carte ieșită de sub tipar la Editura „Charmides" este volumul de versuri „femei iubiri poeme" semnat de poetul bistrițean Atila Racz, care ne împărtășește - după 10 ani de tăcere - viața trăită într-o lume virtuală, dar paradoxal, debordant de reală și vie, ademenitoare.

Chiar dacă trăiește în Irlanda, spiritual, poetul rămâne fidel pământului care l-a plămădit, şi poate de aceea poemele sunt într-o căutare permanentă al celui rămas în suflet, al celui care îmbracă tonalitățile grave, dureroase, profunde, în rochiile și miresmele femeilor fantasmatice, senzuale, lascive... Astfel că poemele lui Atila Racz vin înspre cititori cu dărnicie, cu simplitatea cântului și descântului, ele descifrează şi nu încifrează, și reușesc să te mângâie, să se dăruiască...

Așa cum ne-a obişnuit deja de-a lungul anilor, cucerind foarte multe premii literare ale domeniului editorial cu apariții surprinzătoare, de înaltă ținută literară, Editura Charmides propune şi acum bistriţenilor, spre lectură, volumul de versuri „femei iubiri poeme" semnat de poetul Atila Racz. Copertă și grafica îi aparţin lui Arpad Racz, iar prefața este semnată de Octavian Soviany.

Lansarea volumului are loc joi, 9 iunie 2016, de la ora 19.00, la Sinagoga din Bistriţa, evenimentul fiind urmat de spectacolul de poezie „Poetul și muza - suflete pereche” pe versurile aceluiași autor, cu participarea actorilor Camelia Dincă-Ion și Sorin Sandu. Scenariul și regia spectacolului aparţin lui Ioan Emil Teodorescu, producător fiind Centrul Judetean pentru Cultură Bistrița – Năsăud.

„Într-un fel de plutire fantomatică, poemele lui Atila Racz au aproape întotdeauna ceva neliniştitor, declanşează reverii suicidale (de vreme ce un text nu poate exista decât în măsura în care îşi anihilează propriul autor), sunt proiecţii antropomorfe ale extincţiei, dorinţa de a scrie arătându-se în cele din urmă tot una cu dorinţa de moarte...", scria Octavian Soviany despre poemele lui Atila Racz...

„ea

stă pe scaunul negru și privește în mine

din colțul nopții dimineața

trupul înghețat al toamnei calcă în odaia proaspăt tencuită

cum umbra cuminte a călugăriței pe ziduri

nu închide ochii

irlandeza născută în pub cu o pasăre zburându-i sub coaste

mă trece prin sâni mă golește de îngeri

plouă tăios iar lumina neagră a mâinilor ascunde fericiri închipuite

fără de mine fără voia mea ziua se adânceste în noapte

moale ca un vierme pufos strivit sub călcâie

și nu pot să ard mă dezbrac de mine gol pușcă

o iubesc fir-ar ca un șacal

dar a venit ziua când trebuie să-mi spăl mâinile

mă așez sub laț încercând plăcerea spânzuratului din iubire...