Duminică, 4 august, Pasul Rotunda din Munții Rodnei va găzdui, pentru a 5-a oară consecutiv, Festivalul Interjudețean al Jocului și Tradițiilor Populare “Hora la Rotunda”. Manifestarea tradițională este organizată și în acest an de primăriile comunelor Șanț, Măgura Ilvei (județul Bistrița-Năsăud) și Cîrlibaba (județul Suceava).
Primarii Ioan Szabo, Valer Avram și Gabriel Danciu și-au dat mâna și în 2013 pentru organizarea Festivalului Interjudețean al Jocului și Tradițiilor Populare “Hora la Rotunda”. An de an, serbarea câmpeanească adună locuitori și artiști din cele trei comune, punând în valoare folclorul autentic, specific fiecărei zone în parte.
La fel ca edițiile anterioare, manifestarea tradițională va avea loc în Pasul Rotunda, pe Păşunea alpină Rotunda Măgurenilor, în vecinătatea Drumului Național 17 D –Năsăud – Rodna – Şanţ - Cîrlibaba. Potrivit primarului comunei Șanț, Ioan Szabo, programul stabilit pentru acest an va începe în jurul orei 12.00, fiind alocate câte 2 ore de spectacol pentru fiecare comună.
“În parte, fiecare comună va veni cu Ansamblurile și interpreții săi vocali. Din partea noastră, vom avea Ansamblul „Izvorul Someșului” cu 4 soliști vocali din Șanț și Teatrul nescris “Constantin Iugan”. Am pregătit și o surpriză pe care o vom face cunoscută, duminica viitoare, la Festival”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Șanț, Ioan Szabo.
Anul trecut, comuna Măgura Ilvei a fost reprezentată de Ansamblurile “Măgureanu” şi ,,Arşiţeanul” iar comuna Cârlibaba s-a mândrit cu „Bujorul de Munte”. Chiar dacă drumul este destul de lung până în Pasul Rotunda ( la o altitudine de peste 1.280 de metri) nu puţini sunt cei care, la fiecare ediție anuală, aleg să petreacă aici o duminică în aer liber, bucurându-se la “Hora la Rotunda” de un spectacol în care muzica populară și dansul tradițional românesc sunt așezate la loc de cinste.
Foto: Arhivă