Credincioşii de pe Valea Someşului şi a Ilvelor sunt aşteptaţi duminică, 26 august, să se bucure alături de locuitorii din Ilva Mică. Aceştia şi-au văzut visul cu ochii: acela de a avea o biserică ortodoxă numai a lor, în zona numită ,,La fabrică’’. Haideţi sa fim cu toţii părtaşi la bucuria creştinilor ilveni!
De peste 13 ani este aşteptat acest moment înălţător şi iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, ziua sfinţirii bisericii a sosit. Preotul paroh Iuliu Brici îşi desfăşoara activitatea la Parohia Ilva –Mică – Someş de tot atâţia ani şi bucuria e mare fiindcă după ani de aşteptare credincioşii au acum o biserică numai a lor, o biserică ce este o mândrie pentru cei ce locuiesc în zona gării la Ilva –Mică.
Când a venit la Ilva –Mică preotul Iuliu Brici, construcţia bisericii era finalizată doar în roşu, nici vorbă să fie casă parohială ori alte anexe necesare unei parohii. La început împreună cu preotul Emil Dănilă slujeau pe rând în cele două biserici ortodoxe din comună, una din centrul satului iar cealaltă aceasta ce se va sfinţi duminică 26 august 2012.
Cu sprijinul celor peste 230 de familii din Parohia Ilva–Mică – Someş şi a administraţiei comunei, lucrurile au început să se mişte aşa încât în scurt timp de la instalarea tânărului preot Iuliu Brici s-au demarat lucrările de tencuire a bisericii, şi, pe rând, cu multă trudă totul este dus acum la bun sfârşit sosind, iată, ziua cea mare, ziua în care Biserica cu Hramul ,,Sfântul Andrei’’ de la Ilva–Mică se va sfinţi.
Eveniment de mare trăire creştină la care sunt aşteptaţi sute de credincioşi din tot judeţul Bistriţa–Năsăud. Cu siguranţă eforturile preotului paroh Iuliu Brici şi a Consiliului Parohial sunt de apreciat mai ales că din anul 2001 până în 2003 s-a construit şi o casă parohială care este, cred, printre cele mai frumoase de pe aceste meleaguri. Desigur şi biserica e o construcţie deosebită iar interiorul acesteia este, cu adevărat, de o frumuseţe rară. Dacă mai adăugăm şi faptul că totul străluceşte acum în preajma sfinţirii, aleile sunt pline de flori, gardurile sunt vopsite proaspăt pentru marele eveniment, atunci iată un real motiv de a participa în număr cât mai mare la Sfinţirea Bisericii cu Hramul ,,Sfântul Andrei’’ de la Ilva –Mică.
Duminică 26 august 2012 sunt aşteptaţi credincioşii de pe toată Valea Someşului şi a Ilvelor să se bucure alături de locuitorii din Ilva Mică ce şi-au văzut visul cu ochii: acela de a avea o biserică ortodoxă numai a lor aici în zona numită ,,La fabrică’’.
Se cuvine, evident să fie şi mulţumiri în asemenea împrejurări. În primul rând enoriaşilor mulţumiri, celor ce ori de câte ori le-a fost solicitat ajutorul au răspuns prezent, fie cu sume de bani fie cu mână de lucru. De asemenea mulţumiri Consiliului Local şi Primăriei din Ilva Mică pentru sprijinul acordat, domnului primar Aurel Horea care întotdeauna a fost deschis spre bunul mers al lucrurilor. Şi părintelui protopop Ioan Dâmbu de la Protopopiatul Ortodox Năsăud enoriaşii din Ilva–Mică îi mulţumesc pentru sprijinul acordat. De asemenea lui Virgil Olar si lui Aurel Urenciuc cântăreţul şi fătul bisericii mulţumiri pentru tot efortul depus şi nu în ultimul rând pentru toată strădania şi efortul depus mulţumiri părintelui paroh Iuliu Brici şi doamnei preutese Adriana Brici. Aşadar să fim cu toţii părtaşi la marele eveniment de la Ilva–Mică.
Duminică 26 august 2012 este aşteptat să săvârşească Slujba de Sfinţire a Bisericii de la Parohia Ilva–Mică -Someş Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ Mitropolitul Clujului, Crişanei şi Maramureşului.
Viorel Grosu
Jurnalist Radio România