Creştinii ortodocşi sărbătoresc azi Floriile, Ziua Palmierilor (cum mai este numită sărbătoarea în Occident) sau „Nunta urzicilor": legendele spun că de Florii înfloresc urzicile şi nu mai sunt bune de mâncat. Dacă te împărtăşeşti de Florii, ţi se îndeplineşte o dorinţă. Era ultima zi în care se mai purtau mărţişoare, pe vremuri.
Duminica de Florii comemorează în tradiţia creştină intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, primit cu entuziasm de mulţime datorită Învierii lui Lazăr din mormânt, minune sărbătorită ieri, în Sâmbăta lui Lazăr.
Bistriţenii care vor participa azi la slujbele religioase se vor întoarce acasă cu mâţişori de salcie – simbolul acestei sărbători care amintesc de biruinţa lui Hristos asupra morţii lui Lazăr, dar şi biruinţa asupra propriei morţi.
Începând de azi, credincioşii ortodocşi se pregătesc spiritual pentru Înviere: urmează ultima săptămână de post aspru şi rugăciuni, numită Săptămâna mare.
Biserica vede în această sărbătoare înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce: ar fi putut să evite moartea, însă a primit-o de bună voie, pentru a o birui. Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa lui pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat.
După un obicei străvechi, menţionat chiar în secolul al IV-lea de către pelerina Egeria şi generalizat în toată Biserica creştină, în Duminica Floriilor se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Hristos la intrarea în Ierusalim.
Nici superstiţiile nu lipsesc din această sărbătoare: se spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în duminica de Florii cu apă nesfinţită sau descântată, se poate trezi peste noapte cu părul albit. În unele zone, oamenii obişnuiesc să-şi încingă mijlocul cu crenguţe sfinţite de salcie – convinşi că astfel alungă boala sau o înving cu o mai mare uşurinţă. Se spune că asemenea brâuri din salcie îţi iau durerea de şale cu mâna.
Cei care zac bolnavi şi nu pot ajunge la biserică în această Duminică, trebuie atinşi cu ramurile sfinţite de salcie şi „descântaţi” cu cuvintele: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!”. Se spune că are efect şi cântecul: „Nu sunt eu cel ce te loveşte/ Ramura de salcie te loveşte / Nu tu eşti în suferinţă / Ramura este cea care suferă / În curând vine Paştele...!”
O altă legendă populară povesteşte că demult, pe când Maica Domnului, cu sufletul sfâşiat, a pornit la drum ca să-şi vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă mare. Degeaba s-a rugat la vieţuitoarele din jur – nici una n-a vrut s-o treacă pe celălalt mal.
Doar o salcie bătrână şi încovoiată şi-a aplecat crengile deasupra apei, făcând o punte către malul celălalt, iar Fecioara Maria a binecuvântat-o ca niciodată să nu ardă, să rodească şi să se înmulţeasă oriunde s-ar aşeza.
Duminica de Florii este şi ultima zi în care pe vremuri se mai purtau mărţişoare, ele fiind astăzi agăţate într-un măceş sau pe crengile unui pom înflorit pentru noroc şi sănătate.
Atenţie şi la vreme: se mai spune că, aşa cum va fi vremea în Duminica de Florii, aşa va fi şi de Paşti.