Până în 15 august, lucrările pentru modernizarea drumului care leagă Colibița de Tiha Bârgăului, peste Blaj, vor fi gata. Consilierii județeni au decis astăzi ca accesul mașinilor mai mari 3,5 tone să fie interzis.
După ce au investit aproape 13 milioane de lei în drumul peste Blaj, autoritățile județene au decis astăzi că transportul greu nu se va mai desfășura pe acest sector de drum, care va deveni unul turistic. Recepția finală a lucrărilor va avea loc la jumătatea lunii august.
„Nu am discutat deocamdată când va fi finalizată recepția pe drumul Blajului. Angajamentul constructorului este ca înainte de Sfânta Maria (15 august), dar nu am mai discutat pe această temă. Primul angajament era 31 iulie, deși contractul mai are încă un an și ceva. Suntem foarte avansați, dar apărând probleme foarte mari la alunecările de teren, constructorul a trebuit să facă intervenții pentru că s-a forat foarte mult, avem o situație foarte delicată acolo și au mai cerut două săptămâni”, a spus la ultima conferință de presă președintele CJ, Radu Moldovan.
Primul tronson din Poarta Transilvaniei are o lungime de 5,2 km și a fost reabilitat de compania Dimex care va încasa aproape 13 milioane de lei pentru această lucrare.
Astăzi, pentru ca acest drum să fie cât mai bine protejat, consilierii județeni au adoptat un proiect de hotărâre prin care se instituie o restricție de circulație asupra vehiculelor rutiere cu masa mai mare de 3,5 tone pe DJ 172D - Mureșenii Bârgăului - Colibița.
Restricția de circulație va fi pe o perioadă de 10 ani începând din 15 august 2017 până în 15 august 2027, traseul alternativ fiind Colibița - Prundu Bârgăului.
Între Consiliul Județean și Inspectoratul de poliție Bistrița-Năsăud au existat deja un schimb de adrese, prin care Consiliul Județean anunța că acest drum va fi închis circulației rutiere pentru autovehiculele grele, iar polițiștii și-au dat avizul pentru introducerea acestor restricții, urmând să se stabilească de comun acord unde se vor monta indicatoarele rutiere privind restricțiile de circulație.
Lucrările pe acest sector de drum au constat în reabilitarea carosabilului, a podului care face legătura între Mureșenii Bârgăului și drumul Blajului, stabilizarea alunecărilor de teren, lucrări de drenare a apelor, realizarea zidurilor de sprijin etc.
Drumul va avea o lățime de 8 m din care 6 m este partea carosabilă și 1 m lățime vor avea acostamentele. În această zonă vor fi montați și 1.830 m de parapeți metalici pentru siguranța rutieră.