Deși nu s-a născut în Cristur (s-a născut în satul Piatra) a devenit cristurean prin căsătoria cu profesoara Cosma Maria, fosta Chiuzan, fiică a satului și slujind la școala din Cristur-Șieu ca învățător și director de școală. Cuvintele sunt prea puține pentru a caracteriza personalitatea îndrăgitului dascăl. Calm, bunătate, modestie, dăruire, inteligență, altruism, bun organizator, dragoste față de toți oamenii, spirit practic erau calitățile pentru care era iubit de către toata lumea. Avea un „lipici” la copii, încât nu numai elevii săi îl căutau zi de zi, dar și copiii de la oraș veniți în vacanță la bunici.

În activitatea sa școlară a avut preocupări multiple: culturale, sportive, turistice, gospodărești. În fiecare vacanță organiza expediții cu cortul prin munții țării, cu elevii școlii obținând nu o dată, diferite premii la nivel național. Pe lotul școlar organiza o adevarată fermă agricolă cu elevii săi în roluri de președinte, contabil, brigadier, iar cu banii câștigați din răsaduri și produse agricole, organiza excursii și drumeții, cumpăra obiecte necesare școlii (aparate de fotografiat, aparate de proiecții, aparatură audio-video, echipamente sportive etc).

Printre preocupările sale cu elevii erau și creșterea viermilor de mătase. Dar preocupările sale nu se opreau la școală, organiza spectacole artistice cu oamenii satului (piese de teatru scrise de dânsul) care se jucau pe scenele din satele învecinate, organiza vestitele baluri ale însuraților, înstruțatul boului de Rusalii. A înființat muzeul satului în 2 săli de clasă din școală (una cu istoria școlii, una cu elemente etnografice), a inițiat și organizat construirea gradiniței, a unei săli de nunți, a podului peste Șieu. Și după pensionare, mergea zilnic la școală și se preocupa de buna funcționare a școlii, de completare a zestrei muzeului. Deși avea aproape 80 de ani, avea multe idealuri de realizat: amenajarea  unei noi săli a muzeului satului, finalizarea monografiei satului, realizarea unei capele mortuare. Era un OM adevărat, despre care toți oamenii vorbeau numai de bine. Din păcate nu și-a putut vedea toate visele împlinite, dar a pleacat cu speranța că tot ce și-a propus va fi continuat de către nepoata sa Emanuela, o eminentă școlăriță, care îi moștenește talentul și calitățile.

Deși i s-au propus multe posturi la școala din centru de comună, la inspectoratul școlar, dar și în administrația locală, nu și-a părăsit satul care l-a adoptat cu atâta dragoste și care acum îl plânge cu multă durere.

 Dumnezeu să-l odihnească în pace!       

Un fost elev, Niculae Găurean