Bine punctat, doamna Ioana. Da chiar, ce-au ăștia cu peștera, când o închid, când o deschid? E sau nu turistică, e sau nu vizitabilă, strigă sau nu dup-un flux turistic ca la carte sau trebuie ținută discretă și absconsă, ca un mormânt plin de bogății în Valea Regilor? Că, dacă nu e turistică, de ce e taxă, și dacă e taxă, cum de nu e turistică? În rândurile următoare nu o să vă inund cu cadrul legislativ al ariei protejate, sunt convins că vă dor ochii de la atâta screening.

Succint, vă asigur că evenimentele au o logică legală, și una care ține de rațiunea protecției mediului. Peștera Tăușoare este arie protejată, Sit Natura 2000. Casă de lilieci. Casă de colembole, casă de coleoptere. Ca orice arie protejată, se supune unor cadre legislative stricte. Și, cu anumite restricții care țin de specificul acestei peșteri, poate fi vizitată. Dar nu pe gratis. Pentru că așa e normal, și așa e logic. Când vizitezi ceva, trebuie să plătești. Mai mult sau mai puțin, în funcție de ceea ce vezi și de cât costă întreținerea a ceea ce vezi.

Taxele acestea se avizează de ministerul de resort, apoi se aprobă de Consiliul Județean, sub tutela căruia funcționează instituția custodelui. Până aici, nimic neobișnuit. Totul a luat-o razna în clipa în care cineva, nimeni nu știe cine, pornind de la observația corectă că se aprobă o taxă de vizitare, a dedus că peștera a devenit turistică. Premisa e corectă, concluzia e greșită. Așa se întâmplă când te grăbești și nu-ți mai ajunge timp să dai un telefon lămuritor. Pe urmă, știți cum e în presă.

E și vacanță parlamentară, prin urmare știrea, deformată prin rostogolire, că Tăușoarele s-a deschis turismului, a ajuns pe ecranele avide ale televizoarelor. Efectul a fost de proporții. De trei zile vorbesc neîncetat la telefon, răspund la emailuri, dau lămuriri. Cel mai greu mi-a fost cu oamenii de știință. Cei care știu ce găzduiește peștera și cât e de sensibil sistemul. Dar, totodată, ei au fost primii care au înțeles.

Peștera Tăușoarelor e rezervație științifică. Știu, ați mai auzit asta de sute de ori. Vreau să vă explic de ce. Pentru că o peșteră, spre deosebire de un râu, e un spațiu parțial izolat de exterior. Ceea ce se întâmplă e atât de particular, încât duce la apariția unor fenomene cu caracter de unicat.

Izolate de populațiile similare, cele mai multe organisme troglobionte sfârșesc prin a crea endemisme. Adică specii noi, care nu se întâlnesc decât acolo. Și nu discutăm de hipopotami. Ci de ființe atât de delicate, încât e nevoie de ochi educat pentru a le vedea. Insecte minuscule, aproape microscopice, albinoase, se dezvoltă în populații de zeci de indivizi, uneori pe doar câțiva metri pătrați. Imaginați-vă acum că pe acolo trece un turist. Care ronțăie, distrat, un baton de ciocolată. Îi cade o bucată de baton pe podea. Ce urmează, e o adevărată apocalipsă a insectelor cavernicole. Din cauza aportului brusc de sursă de hrană, populația se va dezvolta haotic. După epuizarea sursei se va împuțina brusc sau va pieri. Turistul de rând nu știe asta și nici nu-l interesează. Mie mi se rupe inima.

Cercetătorii francezi au arătat că simpla trecere a unui om printr-o peșteră produce, prin respirație, transpirație și contactul fizic cu mediul, perturbări ale biosului care pot persista nouă zile. Al doilea motiv pentru care peștera nu e deschisă turismului de masă. O peșteră turistică trebuie să ofere o anumită cantitate de atractivitate. În mediul subteran cavernicol, acesta este, cu preponderență, speleotemică. Adică podoabe de peșteră.

O să vă dezamăgesc, dar sub raport peisagistic, Tăușoarele e o peșteră urâtă. Fotografiile pe care le vedeți prin presă, unde stau sprijinit de câte o coloană, sunt făcute la mii de metri de intrare, după depășirea unor obstacole alpine. Corzi, târâșuri, cățărări, traversări de râuri subterane. Priviți-mi hainele și o să vă lămuriți. Așa e peștera asta, singurele podoabe sunt zvârlite de Creator la distanțe enorme față de intrare. Sunt inaccesibile unui turist obișnuit. Ca să le vezi, trebuie să sacrifici o zi întreagă, să stai în subteran de la opt ore în sus, să știi să faci un rapel pe coardă, să depășești o cascadă în ramonaj, să știi cum se fixează un membru fracturat, să ai idee cam pe care bolovan poți să pui mâna și pe lângă care să nici nu îndrăznești să respiri.

După opt ore în subteran slăbești 2 kg, efortul fizic și cel mental sunt colosale, peștera este una sportivă, pretinde o bună condiție fizică și un exercițiu speologic îndelungat. Am realizat un studiu, care reprezintă și lucrarea mea de licență în geografie, care se numește ”Potențialul turistic al Peșterii de la Izvorul Tăușoarelor”.

Am identificat, am măsurat, am calculat, am remăsurat. Concluziile sunt, din punct de vedere turistic, descurajatoare. Peștera Tăușoarelor nu va putea fi niciodată deschisă turismului de masă. Deschid lucrarea la pagina 47 și compilez câteva date. Traseul 2, Intrare/Sala Oaselor Ursului de Cavernă. Se pornește de la cota 0, intrare. Se coboară 205 metri per 995 metri liniari. După care se urcă la cota 121 metri peste cota intrării. Ieșirea, pe același traseu. Timp minim, 10 ore. Patru kilometri în 10 ore. Obstacole: două verticale cu coardă, 10 m și 15 m. De depășit o cascadă de cinci metri, urcând pe două scărițe de alpinism montate pe o coardă statică. 15 m. de târâș printr-un tub semicolmatat. Ăsta e efortul pe care trebuie să îl faci ca să vezi oasele ursului de cavernă. Așa se face că, în conformitate cu aceste realități, s-a luat decizia protejării acestei peșteri. Ceea ce ascunde ea nu e spectaculos. Niște bolovani, nici măcar frumoși, niște cruste, nici măcar uluitoare.

Valorile acestei peșteri sunt de natură științifică, și nu pot fi apreciate dintr-o privire, ca la alte peșteri. Condițiile specifice din interior selectează dramatic categoria celor care pot să intre în peșteră. Speologi. Echipamentul de specialitate e obligatoriu. Cască speologică, subcombinezon, salopetă de cordură, ham de alpinism, banană, folie de supraviețuire, rezerve de hrană și surse de lumină independente. Bun, și atunci, unde suntem în momentul de față? Cunatificând informațiile științifice pe care le deținem, calculând ca babele ce și cum, am stabilit un prag al suportului de mediu.

Acesta este punctul pe care, odată depășit, presiunea antropică asupra peșterii devine insuportabilă. Așa s-a ajuns la cifrele pe care le cunoașteți, maxim 10 speologi la maxim două săptămâni, maxim șase luni pe an. La ora actuală, lucrăm pe brânci. În cadrul proiectului cu nume epatant, care s-a bucurat de atenția doamnei Ioana, (”Sistem de management eficient al sitului de importanță comunitară și ariei de interes național Peștera Tăușoare”), desfășurat de Consiliul Județean în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, se derulează studii complexe de faunistică, floră, hidrologie, pedologie, climatologie, geologie. Se recartează peștera. Se inventariază tot ce mișcă, tot ce nu mai mișcă.

La capătul acestui proiect, care, vă mărturisesc, aduce în real multe din visurile mele, vom avea un răspuns exhaustiv a ceea ce avem în peșteră. Și, în colaborare cu oamenii de știință, vom putea stabili un nou suport de mediu. Vom ști atunci, fără dubii, câți oameni putem intra, pe unde, unde se staționează, unde nu se calcă, unde se tușește și unde nu se strănută. M-aș bucura să găsesc înțelegere la dumneavoastră. Nu la toți. Dar la cei trăiesc în proximitatea rațiunii. Zece ani am trudit, împreună cu prietenii mei, speologi și voluntari, la curățarea acestei peșteri. Am instalat porți noi. Am spălat pereți, am cules gunoaie, am înlocuit echipări vechi, în condiții de film de aventură. S-au evacuat, după cum pot dovedi cu documente, sute de kilograme de deșeuri rezultate din turismul ilegal din ultima jumătate de secol.

Împreună cu prietenii de la Tășuleasa Social, precum și cu alți voluntari, am scos scările vechi de lemn, care, putrezind, zăpăceau biologia peșterii. În locul lor am instalat scări moderne și sigure, corzi noi, am plantat sisteme de siguranță pe trasee periculoase. Și vă rog să citiți totul la persoana I plural. Noi. Speologii năsăudeni și bistrițeni, oamenii de la muzeu, voluntarii, iubitorii muntelui. Vreau să vă asigur însă că nu suntem obtuzi și secretomani. În măsura în care se poate, vom permite accesul celor dornici în subteran. Dar totul legal și regulamentar. După lege. Căutați-ne. Vă vom învăța noțiuni primare de speologie. Vă vom împrumuta echipamente. Vă vom însoți și vă vom ajuta să descoperiți peștera asta, care are atâta personalitate și stârnește atâtea umori. Poate o să vă îndrăgostiți de speologie și de lumea adâncurilor.

Speologii sunt oameni frumoși și aparte. Ca o frățietate ocultă, altruiști și săritori. Dar, în același timp, vă rog să ne ajutați. O puteți face înțelegându-ne demersurile. Protejând, alături de noi, natura înconjurătoare. Minunile acelea simple pe care, dacă ne pripim, le facem să dispară ireversibil. Ca în visurile din care te trezești și îți pare rău. Mulțumesc.

Crin Triandafil Theodorescu

FOTO pesteratausoare.ro