În legătură cu articolul publicat în data de 5 februarie 2018 în ziarul Bistrițeanul.ro cu titlul „L-au zăpăcit cu atâtea guverne și miniștri! Sighiartău a făcut o gafă monumentală” – autor Bianca Sara, vă solicit să publicați următorul drept la replică:
În data de 5 februarie 2018 am transmis un comunicat de presă în care am făcut următoarea afirmație: „... premierul Viorica Dăncilă trebuie să o demită de urgență pe Olguța Vasilescu. Să-l demită rapid și pe Ionuț Mișa, care nu are ce căuta la șefia ANAF după ce a dat peste cap sistemul fiscal cât a fost ministru.”
Din păcate, autorul articolului a interpretat greșit afirmația mea și nu a întreprins nici măcar o minimă documentare asupra poziției pe care a ocupat-o și o ocupă domnul Ionuț Mișa în conducerea ANAF.
Pentru că autorul articolului nu a prezentat corect informația, țin să precizez că domnul Ionuț Mișa ocupă, încă din anul 2013 una dintre funcțiile cele mai importante în cadrul ANAF – Director General – Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili – din care s-a suspendat pe perioada cât a fost ministru, urmând ca, potrivit legii, după învestitura Guvernului Dăncilă, să se întoarcă în poziția ocupată în ANAF. Deci, domnia sa este în conducerea – „șefia” – ANAF.
La această adresă găsiți CV-ul domnului Mișa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/mfp/prezentare/CVIonutMisa.pdf
Pentru o corectă informare a cititorilor dumneavoastră, nu ar fi trebuit să interpretați tendențios afirmațiile mele, în care am solicitat cât se poate de explicit ca domnul Ionuț Mișa să fie demis din poziția pe care o ocupă la ANAF și, mai ales, să nu cumva să fie numit chiar președintele acestei instituții.
În argumentarea unei asemenea solicitări stau performanțele slabe ale domnului Mișa tocmai în zona combaterii marii evaziuni fiscale, pe care a confirmat-o și fostul său șef direct, Gelu Diaconu.
Tot domnul Mișa este responsabil, tot din postura de director general ANAF, de întârzierea transpunerii Directivei Europene 1164/2016 prin care companiile mari exportă profiturile peste graniță.
Autorul articolului ar fi trebuit să facă un minim efort și să prezinte corect informațiile sau chiar să mă contacteze, pentru că solicitarea de demitere a domnului Mișa din conducerea ANAF am făcut-o numai bazându-mă pe slabele performanțe ale domnului Mișa în această instituție, dar și ca ministru.
Mai mult decât atât, prin același comunicat am sperat să nu ne trezim cu domnul Mișa, promovat din director general, în președinte ANAF. După ce, prin semnătura domniei sale, salariile a zeci de mii de oameni scad, domnul Mișa nu se califică nici măcar în poziția pe care a deținut-o anterior numirii ca ministru, pentru că cine știe ce decizii cu incidență asupra a mii de oameni mai poate lua.
Vă mulțumesc.
Cu stimă,
Robert SIGHIARTĂU,
Secretar General PNL