Nu vă imaginaţi că ar fi vorba despre un cuplu care se află la vârsta adolescenţei, ci despre doi bistriţeni de aproximativ 40 de ani. Cei doi au fost surprinşi de poliţiştii locali în timp ce făceau sex pe strada Colibiţei din municipiu, într-o dimineaţă, la ora 9.00. Iubăreții au fost amendaţi cu 400 de lei.
Să auzi şi să nu crezi! E vară, e cald, iar sexul în public se pare că a devenit la modă în ultima perioadă. Şi cum bistriţenii nu se lasă mai prejos decât locuitorii altor oraşe din ţară, au trebuit să apară şi ei pe „harta” zonelor în care s-a făcut sex în public.
Mai mult de atât, cuplul bistriţean a ţinut să facă acest lucru în plină stradă, în văzul tuturor şi la o oră în care circulaţia este intensă. Ce doi, care au aproximativ 40 de ani, au fost depistaţi zilele trecute, la ora 9.00, pe strada Colibiţei din municipiu în timp ce făceau sex.
Bineînţeles că amorezii s-au ales cu o amendă de 200 de lei fiecare.
“Cu amendă în valoare totală de 400 lei, au fost sancţionaţi contravenţional numiţii: Angela L. si Vladuţ M. (ambii domiciliaţi în municipiu), pentru săvârşirea în public de fapte obscene, provocând indignarea cetăţenilor aflaţi în zonă”, s-a arătat într-un comunicat remis presei de către reprezentanţii Poliţiei Locale.