Sergiu N. din Bistrita este cercetat de politistii bistriteni dupa ce zilele trecute a talharit doua tinere, iar pe una dintre ele a violat-o. Barbatul a fost retinut pentru 24 de ore, urmand a fi prezentat Judecatoriei Bistrita cu propunere de arestare preventiva.
Zilele trecute, Sergiu N. a urmarit doua tinere pana cand au intrat in scara blocului in care locuiau si apoi le-a jefuit, iar pe una dintre ele a si violat-o.
Prima care a cazut in "plasa" barbatului a fost din Bistrita, careia i-a furat un telefon mobil. Nemultumit, ca nu a avut mai multe bunuri pe care sa i le poata fura, barbatul a violat-o. Cea de-a doua fata, dupa ce a intrat in scara blocului a fost talharita de Sergiu N. Barbatul a reusit sa fure din poseta bunuri in valoare de 2000 lei.
“In 20.12.2010, lucratorii din cadrul Biroului de investigatii criminale Bistrita l-au identificat pe numitul Sergiu N. din Bistrita, ca fiind autorul a doua fapte de talharie si a unei fapte de viol, constand in aceea ca in dimineata zilei de 17.10.2010, in jurul orelor 05.00 a urmarit partea vatamata Andreea U. din Bistrita, pe care in scara blocului unde locuieste, prin folosirea violentei, a deposedat-o de o poseta in care avea bani si bunuri in valoare de 2000 lei, iar in 16.12.2010, in jurul orelor 03.00, a urmarit partea vatamata din Bistrita pe care prin acelasi mod de operare, a deposedat-o de un telefon mobil, dupa care impotriva vointei acesteia, a intretinut raporturi sexuale”, s-a aratat intr-un comunicat remis presei de catre reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud.
Sergiu N. este acum retinut pentru 24 ore, urmand a fi prezentat Judecatoriei Bistrita cu propunere de arestare preventiva.