Un tânăr din Bistrița i-a oferit prietenului său mașina personală, pentru a o conduce, deși știa că acesta din urmă nu are permis de conducere. Ambii s-au ales cu dosare penale. Tot ieri, un tânăr din Cluj și un bărbat din Șintereag, au primit fiecare câte un dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier.
Începând de ieri, polițiștii de la Ordine Publică și Rutieră desfășoară acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine publică, dar și pentru siguranța traficului rutier. Astfel, vor fi desfășurate controale în trafic mai ales pentru depistarea celor care conduc autoturisme, deși au consumat băuturi alcoolice.
Chiar din prima zi au fost depistate nereguli și s-au întocmit 4 dosare penale.
1. La data de 16 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un tânăr de 18 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere. Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat pentru a-l conduce de către un alt tânăr, de 21 de ani, din municipiu. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că nu posedă permis de conducere.
2. Tot ieri, un tânăr de 23 de ani din Cluj-Napoca a fost depistat de polițiști, pe DJ172F, în localitatea Beclean, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din septembrie 2017. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările continuă de Poliţia oraşului Beclean în cadrul unui dosar penal de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
3. La aceeași dată, pe DC31, în localitatea Şintereag, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean l-au depistat în trafic, pe un bărbat de 39 ani din localitate, care conducea un autoturism, deși se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării etilotest rezultatul a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acțiunile polițiștilor continuă pentru depistarea a cât mai mulți care încalcă legile rutiere sau de ordine publică.