Dorel a ajuns sa lucreze pana si la firma austriaca Strabag. Locuitorii de pe strada Livezi sunt "in ceata" dupa ce Dorel i-a anuntat, printr-un panou mare, ca strada pe care locuiesc va fi modernizata. Termenul pana la care trebuia terminata lucrarea a expirat in urma cu doua saptamani iar in zona nici urma de vreun muncitor...
Dorel, cel mai nepriceput dintre muncitori, isi face din nou simtita prezenta. Acum s-a angajat la firma austriaca Strabag, firma care a castigat licitatia pentru amenajarea si reabilitarea unor strazi din municipiu.
In urma cu mai bine de trei luni, mai exact in data de 1 septembrie, Dorel a montat la intrarea pe strada Livezi un panou mare prin care se specifica foarte clar ca in termen de trei luni vor fi efectuate o serie de lucrari de modernizare a strazii.
Ce a facut Dorel, ce n-a facut... nu se stie... dar cert este ca s-a laudat degeaba caci in zona nu a fost facuta nicio lucrare.
Un cititor al ziarului Bistriteanul.ro ne-a povestit ca “de mai bine de trei luni avem montat un panou prin care se spune ca vor fi facute nu stiu ce lucrazi la strada Livezi, strada pe care locuiesc. Tot pe panou se specifica ca pana la sfarsitul lunii noiembrie vor fi finalizate lucrarile. Doar ca in tot acest timp nu am vazut nicio schimbare la strada noastra si mai mult de atat nici un muncitor nu a fost prezent in zona”.
Locuitorii de pe strada Livezi au o mare dilema... panoul a fost montat gresit sau firma constructoare a uitat de ei?
Firma Strabag a castigat licitatia pentru amenajarea si modernizarea mai multor strazi din municipiu. Reprezentantii Primariei Bistrita au declarat pentru Bistriteanul.ro ca “contractul incheiat intre firma constructoare si Primaria Bistrita prevede ca lucrarile pe strada Livezi vor trebui finalizate pana in vara anului viitor. Noi vom face un control in acea zona abia cand strada va fi amenajata si modernizata. Nu stim ce e cu acel panou... probabil e pus din greseala”.