Polițiștii rutieri din Sîngeorz-Băi au încercat să oprească azi-noapte în trafic o persoană care conducea un autoturism pe DN17D, prin Rodna. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea până în Șanț. Ce a pățit acolo:
Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, șoferul a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu peretele unui imobil și ulterior cu un autoturism parcat regulamentar. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Polițiștii au identificat persoana care a condus autoturismul, ca fiind un tânăr de 20 ani din Maieru. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
*********
Tot azi-noapte, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control în trafic un bărbat de 27 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.
Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Pentru a ajunge în siguranță acasă, la familiile dumneavoastră, NU vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice! Puneți în pericol atât siguranța dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți la trafic.
*********
Polițiștii bistrițeni continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza întregului județ.
Ieri, 18 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acționat pe raza întregului județ pentru reducerea riscului rutier și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii rutieri au fost prezenți în special pe sectoarele de drum cu trafic intens și risc rutier ridicat, asigurând fluidizarea circulației și sancționând pe cei care nu respectă prevederile legale și pun în pericol atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Acțiunile rutiere au scopul de a conștientiza participanții la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice, fiind axate în principal pe depășirea limitei legale de viteză.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat și aplicat 212 sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/2002, în valoare totală de 58.580 lei, din care 31 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Față de 9 conducători auto, polițiștii au luat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
CONDUCEȚI PRUDENT! Vă reamintim că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.