Au început controalele încrucișate în sănătate! Spitalele din întreaga țară sunt controlate de inspectorii sanitari din alte județe. La Bistrița au ajuns doi inspectori din Vaslui, iar cei de la Bistrița se vor afla la Vrancea.
Controale de amploare în toate spitalele din țară! Ministerul Sănătății a decis ca în toate spitalele din țară să se efectueze în perioada 10-25 martie controale încrucișate, astfel echipe de inspectori sanitari dintr-un județ vor merge la spitalele din alt județ.
Decizia de a face aceste verificări a fost luată de Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu după numărul mare de infecții intraspitalicești.
Inspectorii DSP vor verifica toată activitatea spitalelor, în special condițiile de funcționare, excepție făcând partea de buget.
O atenție sporită va fi acordată condițiilor igienico-sanitare din spitale, controalele fiind declanșate după apariția unui număr foarte mare la nivel național de infecții intraspitalicești contractate de pacienți, dar și de cadrele medicale.
Autoritățile DSP Bistrița-Năsăud susțin, de ani de zile că spitalele din județ nu anunță numărul real al infecțiilor intraspitalicești, în ultimii ani raportarea acestora fiind foarte mică, însă în realitate se apreciază că numărul bolilor contractate de pacienți în timp ce se aflau internați în spitale este de cel puțin cinci ori mai mare decât se raportează în realitate.
Spre exemplu, în Bistrița-Năsăud, anul trecut, au fost raportate doar 5 cazuri de infecții, în timp ce în Vrancea au fost 169 de infecții intraspitalicești.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, spune că cei doi inspectori de la Vaslui au ajuns în județul nostru încă de zilele trecute, iar la finalul săptămânii trecute au efectuat controale la Spitalul Orășenesc din Beclean. Astăzi controalele continuă la Bistrița și apoi la Năsăud, termenul până la care aceste investigații ar trebui să se finalizeze fiind 25 martie.
Deocamdată controalele vizează instituțiile de stat, însă este posibil ca acestea să se extindă și la spitalele private.