De puține ori se adună într-un singur loc atâta energie, râsete și voie bună, fără nici un fel de exagerare. Am ajuns la Pucioasa seara, după un drum lung și obositor. Nu ne așteptam la mare lucru. Adică tot ce știam despre Pucioasa aflasem de pe Google. Un orășel pierdut pe valea Ialomiței, mohorât și sumbru. Dar surpriză!
Fanioane colorate, stegulețe, oameni tineri și bătrâni zâmbitori și extrem de binevoitori peste tot... la început am crezut că am greșit țara. În prima zi de festival ne-am trezit adunați cu toții pe lângă o căruță multicoloră transformată brusc într-un adevărat car alegoric și am pornit în pas de defilare. O nebunie!
Păpușile se jucau în căruță, cei trei purceluși și un lup foarte prietenos, clovni, majorete, Albă ca zăpada și Aladin, copii mămici, bunici printre noi am început să defilăm în pas de paradă. De la geamurile blocurilor, din cafenele de peste tot se strângea lumea urmându-ne salutând și râzând... cum s-ar spune „foarte tare!”
Au fost patru zile în care pe cele trei scene amenajate s-au perindat Trupa Peter Pann din Ploiești proaspăt ajunsă din Londra, Paris, New York și alte străzi lăturalnice ale Bucureștiului, Teatrul Puck, Liviu Berehoi venit de la Geneva și noi Trupa Piticot din Bistrița.
Risipiți prin parcul orașului, copii s-au bucurat de o gramadă de ateliere, pictură, modelaj, tir cu arcul, baschet, tenis de masă și multe altele pe care nici nu le mai puteai număra. De dimineață până seara târziu numai râsete și voie bună.
În cea de a doua zi un desen gigantic trona la intrarea în parc, răsărit din zeci de mânuțe harnice înarmate cu cretă colorată. Dar au trecut cele patru zile de poveste și am încărcat poveștile înapoi în geamantanele lor fiecare trupă în parte și am pornit-o în cele patru zări, desigur fără a uita să le promitem celor de la Pucioasa că vom reveni cu drag.
Mihai Amarie, Trupa Piticot