La Hotel Cora a avut loc astazi, de la ora 12.00, o intalnire in cadrul careia a fost prezentat proiectul prin care tinerii antreprenori pot obtine o finantare de 10.000 de euro pentru dezvoltarea afacerilor. La nivelul judetului au fost depuse doar doua dosare in vederea obtinerii unei astfel de finantari.
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a lansat un program prin care intentioneaza sa stimuleze infiintarea si dezvoltarea microintreprinderilor apartinand intreprinzatorilor tineri.
Pentru acest an, bugetul pentru acest proiect este de 21.000.000 lei si fiecare tanar atreprenor poate obtine o finantare neramburasabila echivalenta cu 10.000 euro pentru a-si dezvolta o afacere.
Cu un plan de afaceri bine facut, tinerii antreprenori pot obtine o finantare nerambursabila de 10.000 euro insa trebuie sa indeplineasca o serie de conditii.
In primul rand, cel care infiinteaza firma si solicita finantarea trebuie sa aiba varsta maxima de 35 de ani. Acesta trebuie sa nu detina calitatea de actionar, membru sau asociat al vreunei firme constituita in Europa.
De asemenea, trebuie sa angajeze in microintreprinderea pe care o va dezvolta minim doi angajati si sa reinvesteasca minim 50 la suta din profitul anual obtinut.
Dosarele pentru obtinerea celor 10.000 euro se pot depune on-line pe site-ul Agentiei Nationale de Implementare a Programelor pentru IMM-uri.
Conform reprezentantilor agentiei, la nivel de Bistrita-Nasaud pana in prezent doar doi tineri s-au aratat interesati de obtinerea a 10.000 euro, bani cu care sa isi dezvolte afacerile.
La nivel national au fost depuse 408 cereri in vederea obtinerii unei finantari pentru dezvoltarea microintreprinderilor apartinand intreprinzatorilor tineri.