În perioada 7-10 martie s-a desfăşurat simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a. La nivel judeţean au participat aproximativ 87% din elevii înscrişi - anunță Inspectoratul Școlar. După simulări rezultatele nu sunt deloc bune: 30,9% dintre elevi și-ar lua bacalaureatul!
„La clasa a XII-a cel mai mare procent de note peste 5 s-a înregistrat la proba Ea) Limba şi literatura română (65,08%), iar cel mai mic la proba Ec) Proba obligatorie a profilului (53,36%). La clasa a XI-a cel mai mare procent de note peste 5 s-a înregistrat la proba Eb)-Limba şi literatura maternă (73,08%), iar cel mai mic la proba Ec)- Proba obligatorie a profilului (36,44%). Cea mai mare pondere o reprezintă mediile între 6-6,99", anunță purtătorul de cuvânt al ISJ BN, Monica Buboly care spune că rata de promovare la nivel judeţean a fost de 30,9%.
La simulări nu au fost înregistrate medii de 10, însă 25 de elevi au obținut note de 10 la diferite materii.
„Liceele de proveniență ale acestor elevi sunt: Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița, Colegiul Național Andrei Mureșanu Bistrița, Liceul Radu Petrescu Prundu Bîrgăului, Colegiul Național George Coșbuc Năsăud", mai anunță ISJ.
În timpul simulărilor, 8 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.