Organizatorii competiţiei sportive care a atras în fiecare an mii de concurenţi anunţă că anul acesta numărul participanţilor este limitat: 1.000 de persoane. Traseul va fi şi el modificat faţă de cel de anul trecut, iar participanţii vor alerga din faţa primăriei, pe strada Gheorghe Şincai – Bulevardul Republicii, până în zona Kaufland şi înapoi.
Dacă îţi place sportul şi mişcarea ai şansa să te înscri pe listă pentru a participa la ediţia din acest an a competiţiei „Gabriela Szabo Run Fest”. Înscrierile se fac doar online, de câteva zile, iar organizatorii anunţă că anul acesta numărul celor care vor alerga va fi limitat: 1.000 de participanţi.
Competiţia va avea loc în 7 mai şi va începe la ora 09.00, din faţa statuii poetului Andrei Mureşanu, statuie care se află în Piaţa Centrală.
Vor exista şase categorii în concurs, în funcţie de vârstă, sex şi abilităţi, iar împătimiţii de cross vor putea să aleagă între cursa de 2 kilometri, 4 sau chiar 8 kilometri.
Este bine de ştiut că înregistrarea concurenților se face exclusiv online, pe pagina oficială www.runfest.ro.
Nu se mai fac înscrieri în ziua competiţiei, la faţa locului, aşa cum s-a procedat în anii anteriori. Aşadar, pentru a participa la competiţie, pasionații de mișcare trebuie să-și creeze un cont pe www.runfest.ro, după care trebuie să selecteze competiția din 7 mai și să se înscrie la cursa dedicată categoriei lor de vârstă. Înregistrarea în concurs se va realiza pe principiul „primul venit, primul servit”, până la ocuparea tuturor celor 1.000 de locuri gratuite alocate evenimentului.
Înscrierile sunt deschise până pe 4 mai, inclusiv.