Primul primar de după Revoluției al Bistriței, Florin Chereji, s-a declarat indignat de atitudinea autorităților locale care neglijează un eveniment foarte important pentru Bistrița: aniversarea a 750 de ani de la prima atestare documentară! AFLĂ ce i-a răspuns actualul primar:
„Sunt consternat și, în același timp, indignat de faptul ca autoritățile locale neglijează un eveniment foarte important pentru Bistrița: aniversarea a 750 de ani de la prima atestare documentară a orașului nostru sub această denumire. Orice comunitate responsabilă pentru viitorul ei își respectă trecutul și valorifică, la maximum, valorile pe care le-a realizat de-a lungul vremurilor! (...) Zilele Bistriței sunt dedicate aniversării a 100 de ani de la declanșarea primului război mondial. Oare chiar nu ne pasă de istoria orașului nostru? În loc să valorificăm, în sensul bun al cuvântului, acest eveniment, ne facem că nu știm de el” a scris primul primar al Bistriței de după 1989, Florin Chereji.
El i-a cerut actualului primar, Ovidiu Crețu și Consiliul local al municipiului Bistrița să convoace o ședință extraordinară a CL pentru declararea anului 2014 anul aniversării celor 750 de ani de istorie neîntreruptă a orașului nostru sub denumirea Bistrița.
În plus, fostul primar a cerut ca în cadrul Zilelor Municipiului Bistrița să se înlocuiască simpozionul dedicat primului război mondial cu un simpozion dedicat aniversării Bistriței.
În replică, primarul Ovidiu Crețu spune că Bistrița nu a împlinit 750 de ani... „Bistriţa nu împlineşte niciun an. Este un document emis de un Papă în care se aminteşte despre Bistriţa. Dacă documentul acela ar fi zis: din momentul acela Nosa se numeşte Bistriţa, era cu totul altceva. Noi ar trebui, dacă am merge pe linia, asta să aniversăm un monument. Niciunul din oraşele europene, care au o istorie mult diferită de ceea ce este în America, nu merge pe datarea denumirii actuale. Toate oraşele europene iau primul document care atestă oraşul, nu numele, că numele s-au schimbat de mai multe ori în istorie. De aceea și noi vom merge pe această linie. Bistriţa nu are primul document din 1264, ci din 1241 şi ţinem la această dată! Dacă peste câţiva ani se va descoperi un document mai vechi, vom merge la acela. Şi sunt convins că există documente pentru că Bistriţa a existat cu mult înaintea anului 1241” a declarat astăzi primarul Ovidiu Crețu la o întâlnire cu presa.
Totodată, edilul a precizat că se va merge în continuare pe comemorarea primului Război Mondial “pentru că este o iniţiativă la nivelul UE şi ne înscriem în aceasta” a mai spus primarul Ovidiu Creţu.