Comisia care ar trebui să achiziționeze terenul situat pe strada Bistricioarei, unde municipalitatea vrea să amenajeze o parcare (extrem de necesară pentru a decongestiona traficul din zonă) nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu proprietarul. Motivul? Membrii comisiei nu vor cu niciun chip să îi dea acestuia suma stabilită de evaluator!
Negocierile între municipalitate și proprietarul terenului de pe strada Bistricioarei, începute în urmă cu doi ani, nu au ajuns încă la un rezultat.
Municipalitatea a angajat un evaluator independent, așa cum prevede legislația, care a stabilit valoarea terenului, evaluarea acestuia spunând că primăria poate cumpăra terenul la un preț de 22.600 de euro/ar.
Comisia de achiziție a discutat în mai multe rânduri cu proprietarul terenului, însă nu a vrut, cu niciun chip, să îi dea acestuia suma stabilită prin evaluare, propunând o sumă diminuată cu 20 la sută, adică, 20.000 de euro/ar. Detalii despre aceasta puteți citi AICI
În zonă terenurile s-au vândut la prețuri mult mai mari stabilite de evaluarea făcută de expert, însă asta nu i-a convins pe membrii comisiei să crească oferta.
Anul acesta, primarul municipiului, Ovidiu Crețu, este decis să se implice mai mult în realizarea parcării și va solicita comisiei de evaluare să țină cont de suma stabilită de evaluator, sumă pe care Primăria o poate plăti legal pentru achiziționarea acestui teren.
„Anul acesta încercăm să rezolvăm problema parcării din zona Bistricioarei, respectiv achiziția terenului. Zona se va civiliza și se va liniștii... Discuțiile cu proprietarul terenului, domnul Harșianu nu au mai fost, însă acestea vor fi reluate în curând, deoarece așteptam să se aprobe bugetul. Acesta a primit toate avizele de legalitate, este în vigoare și vom îl vom invita pe propietarul terenului la discuții. Întâi o să discutăm cu comisia de licitație pentru că domnul Harșianu a fost foarte clar. Față de prețul de evaluare a acceptat o scădere minimală de 1 - 2 %. Comisia a propus o scădere de 20 la sută și domnul a spus nu. Acum reluăm discuția și vreau să discut în comisie pentru că trebuie totuși să cumpărăm la prețul care este. Dacă evaluatorul ne-a dat un preț, asta este realitatea! Comisia spune că nu și a coborât prețul cu 20 la sută. Păi dacă iei un preț de evaluare, așa cum te obligă legea, înseamnă că asta este baza de la care poți discuta. Să-l scazi cu 20 la sută... Sigur, poți dacă îți dă mâna, dar trebuie să vezi și ce se poate face pe terenul respectiv pentru că este un teren foarte valoros... ", a declarat pentru Bistrițeanul.ro primarul Ovidiu Crețu.
Pe acest teren de 1.156 de metri pătrați Primăria intenționează să amenajeze o parcare supraterană, reușind astfel să elibereze una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, mai ales că în următorii ani, strada Dornei și Piața Unirii vor deveni zonă pietonală, iar accesul mașinilor va fi interzis. Singurii care vor putea pătrunde cu mașina în zona pietonală sunt cei care au curți unde își pot parca mașinile.
Pentru acest an, municipalitatea a alocat o sumă de 1,3 milioane de lei pentru achiziționarea acestui teren.