Aproape in fiecare casa se gaseste cate un brad de sarbatorile de iarna. Pentru 76 de lei cei care doresc sa aiba in casa un pom de iarna il pot cumpara de la Directia Silvica Bistrita. Mai mult, acestia sunt in oferiti in ghiveci, astfel ca vor putea fi adusi in casa si anul viitor.
Bistritenii care vor sa fie siguri ca vor avea in casa un pom verde de sarbatorile de iarna pot cumpara de sapatamana viitoare de la pepiniera silvica Sarata, care apartine de Ocolul Silvic Bistrita.
Anul acesta Directia Silvica Bistrita nu va scoate la vanzare brazi, doar puieti de molid argintiu. Acesti puieti vor fi vanduti in ghivece la pretul de 76 de lei, cu un leu mai mult fata de anul trecut. Molizii argintii oferiti spre vanzare au intre 70 si 90 de centimetri.
De asemenea, Directia Silvica Bistrita va vinde si brazi proveniti din confiscari. Acestia vor fi vanduti cu preturi intre 20 si 30 de lei, in functie de inaltimea acestora. Primul transport ilegal de brazi a fost descoperit deja, prilej cu care au fost confiscati 110 brazi.
“Daca vor fi confiscari vom vinde pe trei categorii de dimensiuni: cei intre 70 si 130 de centimetri vor fi vanduti cu 20 de lei, cei intre 130 de centimetri si 200 de cetimetri vor fi vanduti cu 25 de lei, iar cei intre 200 si 300 de centimetri vor fi vanduti cu 30 de lei bucata”, a declarat pentru Bistriteanul.ro Adriana Bartha, reprezentantul Directiei Silvie Bistrita.
La fel ca anul trecut, reprezentantii Directiei Silvice Bistrita ofera spre vanzare peste 200 de pomi de Craciun in ghiveci.