Echipa de fotbal Dinamo Bucuresti va juca impotriva Gloriei Bistrita sambata de la ora 21:30, pe stadionul municipal. Pentru a efectua antrenamentele, dinamovistii ajung inca de maine la Bistrita.
Partida de fotbal dintre ACF Gloria 1922 Bistrita si FC Dinamo Bucuresti se va disputa sambata 17 aprilie, de la ora 21:30, pe Stadionul Municipal Gloria, in etapa a 28-a a Ligii I.
Astazi dinamovistii se afla la Cluj, unde vor juca impotriva echipei CFR Cluj in mansa a doua a semifinalei Cupei Romaniei. In mansa intai, dinamovistii au facut egal cu clujenii.
In aceasta seara fotbalistii de la Dinamo vor ramane cazati la Cluj, urmand ca in cursul zilei de maine sa ajunga la Bistrita pentru a efectua antrenamentele pentru meciul de sambata impotriva Gloriei.
Conform site-ului oficial al echipei bistritene, "Gloria Bistrita si Dinamo Bucuresti s-au intalnit pana acum de 39 de ori pe prima scena a fotbalului romanesc, echipa noastra obtinand 8 victorii (dintre care 6 pe teren propriu) si 6 remize (dintre care 5 acasa). Primul meci a avut loc in 18 noiembrie 1990, 1-1 la Bistrita. Prima victorie a Gloriei impotriva lui Dinamo a venit in 30 august 1995, 2-0 la Bistrita. In tur, la 25 octombrie 2009, alb-albastrii au scos un egal meritoriu pe Stadionul din Soseaua Stefan cel Mare, scor 1-1, golul Gloriei fiind inscris de Souleymane Keita".
Bistritenii care vor sa isi cumpere un bilet pentru acest meci trebuie sa stie ca acesta costa 25 de lei. Pensionarii, care trebuie sa aiba asupra lor acte justificative (cupon de pensie insotit de copie dupa buletin/carte de identitate), vor putea avea acces, la pret redus cu 50 la suta, in orice sector al stadionului.