Subcomisarul Ioan Moldovan este noul sef de la Politia Rutiera a Municipiului Bistrita! Asta dupa ce comisarului sef Florin Hadarean i-a expirat contractul care a fost semnat pe o perioada de doua luni. Astfel de schimbari vor continua pana cand va fi organizat un concurs pentru ocuparea acestei functii.
De cand comisarul Ionel Pop a fost promovat si transferat in cadrul Serviciului Logistic, unde ocupa functia de sef serviciu, lucru care s-a intamplat in vara acestui an, patru politisti au ocupat functia de sefi ai Politiei Rutiere a Municipiului Bistrita. Schimbarile vor continua pana cand va fi organizat un nou concurs.
Primul care a ocupat aceasta functie, dupa ce postul de sef al politiei rutiere a muncipiului a ramas vacant, a fost comisarul Vasile Andreies. Acesta a preluat aceasta functie pentru o perioada de trei luni. Apoi au fost facute noi modificari, iar in locul acestuia a fost numit ofiterul specialist din cadrul Serviciului de Ordine Publica, comisarul Adrian Glodea.
La nici doua saptamani, acesta a renuntat la aceasta functie, iar locul lui a fost ocupat de comisarul sef Florin Hadarean, ofiter in cadrul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud. La vremea respectiva, comisarul sef Florin Hadarean a semnat un contract pe o perioada determinata si anume de doua luni.
Contractul a expirat zilele trecute, iar locul acestuia a fost ocupat de subcomisarul Ioan Moldovan, de la Biroul de Investigatii Criminale. Si acesta a semnat un contract pe o perioada determinata.
Subinspector Antonela Gorgan, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, sustine ca "astfel de schimbari vor mai avea loc pana cand va fi organizat un concurs pentru desemnarea unui sef al Politiei Rutiere a Municipiului Bistrita".