Clubul sportiv Gloria Bistrita a primit din partea autoritatilor locale 10 miliarde de lei, bani meniti sa sustina activitatile sportive ale fotbalistilor. Din acesti bani 8,8 miliarde de lei merg pe onorariile si premierea jucatorilor.
La fel ca si anul trecut Primaria Bistrita sustine financiar Gloria Bistrita. Daca in sezonul 2010 - 2011 clubul sportiv a primit din partea municipalitatii 20 de miliarde de lei vechi in acest an consilierii locali au decis ca vor da Gloriei doar 10 miliarde de lei vechi.
Din acesti bani 8,8 miliarde vor fi cheltuiti pentru onorariile jucatorilor si pentru fondul de premiere. Pentru cheltuielile administrative va fi cheltuita suma de 450 de milioane, 350 de milioane sunt destinati transportului, 120 de milioane pentru cazarea si masa jucatorilor si a stafului, 25 de milioane vor fi cheltuiti pentru materiale consumabile iar 50 de milioane pentru alte servicii.
In prezent Gloria Bistrita activeaza in liga secunda pentru ca anul trecut clubul sportiv nu a primit licenta pentru liga I din cauza datoriilor mari acumulate la bugetul de stat.
Presedintele Gloriei Bistrita, Jean Padureanu, a cerut la inceputul acestui an Primariei Bistrita sa aloce clubului de fotbal 30 de miliarde de lei vechi.
Padureanu explica in cererea inaintata ca Gloria Bistrita se descurca foarte bine in liga II si ca are toate sansele sa promoveze in sezonul urmator in prima liga.
Acesta explica de asemenea ca pentru o buna pregatire a jucatorilor si pentru obtinerea unor rezultate cat mai bune clubul sportiv ar avea nevoie de peste 120 de miliarde de lei, bani de care nu poate face rost in totalitate.
"Pregatirea derularii calendarului sportiv pentru anul 2012 solicita un suport financiar, un buget cu venituri de 12.365.000 de lei, din care suntem la acest ceas descoperiti cu 3.000.000 de lei', se arata in solicitarea inaintata de Jean Padureanu catre Primaria Bistrita.
Astfel ca, presedintele Gloriei Bistrita a cerut autoritatilor locale un sprijin financiar de 30 de miliarde de lei, bani pe care insa nu i-a primit.
Consilierii locali au alocat clubului bistritean in acest an doar 10 miliarde de lei.