După patru ani de când trenul nu mai trece prin Sîngeorz-Băi până la Rodna, acesta revine pe șine. Elevii și persoanele care fac naveta au, în sfârșit, parte de o bucurie.
Deputatul PSD Daniel Suciu a anunțat acum câteva minute pe Facebook că trenul își reia mersul pe ruta Ilva Mică-Sîngeorz-Băi, după patru ani de la ultima cursă.
„După 4 ani de la ultima cursă a unui tren prin Sîngeorz-Băi, astăzi a revenit! Garnitura de tren ce va opera de la Ilva Mică la Rodna a avut azi ultimul traseu de control, iar din 17 luna aceasta 3 curse vor opera zilnic. Cred că este o mână de ajutor pentru elevii, studenții, turiștii și navetiștii din zonă, iar pentru mine o mare mulțumire sufletească, deși unii se îndoiau că trenul va mai circula vreodată în această frumoasă zonă. Le mulțumesc tuturor celor ce s-au implicat în acest demers și vă invit, să circulați cu un tren modern, cum nu a mai fost pe această legătură”, scrie deputatul pe Facebook.
Discuții au mai fost pe această temă, însă abia acum lucrurile s-au concretizat. Așadar, peste patru zile avem cu ce să circulăm pe ruta llva Mică-Rodna.
Foto: Facebook Daniel Suciu