Dezvoltatorii imobiliari turează motoarele și construiesc noi blocuri în municipiul Bistrița! Dacă în urmă cu câțiva ani întrecerea era pe câte un bloc, maxim două, acum dezvoltatorii cer autorizații pentru a construi sute de apartamente.
După ce zilele trecute consilierii municipali au aprobat Planul Urbanistic Zonal al celor de la Apple Development, care vor să amenajeze un ansamblu mixt de imobile cu funcțiuni comerciale și locuire colectivă, fiind vorba despre construcția a șapte noi blocuri, zilele trecute și cei de la Riviera Residence au cerut aviz de mediu, pentru proiectul lor.
Este vorba despre un plan urbanistic zonal care prevede amenajarea unui ansamblu de locuințe colective format din blocuri de 8 și 12 nivele, care vor fi amenajate pe strada Libertății numărul 47-49, unde a funcționat compania Heniu.
Aici dezvoltatorul imobiliar intenționează să amenajeze cinci blocuri de locuințe cu regim de înălțime D + P + 6E + ER și de D + P + 9E + ER dacă autoritățile își vor da acordul.
Deocamdată, de primul hop - de avizul celor de la mediu au trecut, proiectul urmând să ajungă în dezbaterea consilierilor municipali.
Pe lângă cele cinci imobile, în care vor fi amenajate în total 306 apartamente cu 1, 2 și 3 camere, urmează să fie realizate și 253 de parcări în subsol și 87 la nivelul solului, dar și alei și spații verzi și un parc de joacă pentru copii pe o suprafață de 4.165 de metri pătrați.