Părerile bistriţenilor vis-a-vis de menţinerea străzii Liviu Rebreanu ca zonă pietonală sunt împărţite. Dacă unii îşi doresc ca aceasta să rămână aşa cum este, alţii vor să poată circula cu maşinile pe aici.
În data de 29 septembrie, bistriţenii sunt aşteptaţi la Referendum pentru a decide dacă vor centura ocolitoare, varianta SUD 2, şi ca pietonalul să fie redeschis circulaţiei auto. Acesta va costa circa 180.000 de lei, banii provenind din bugetul primăriei.
Părerile bistriţenilor sunt împărţite atât în ceea ce priveşte construcţia variantei ocolitoare, cât şi în ceea ce priveşte redeschiderea pietonalului pentru circulaţia maşinilor.
Pietonalul, amenajat cu fonduri europene
Strada Liviu Rebreanu a fost amenajată ca zonă de promenadă în anul 2006, lucrările fiind executate cu fonduri europene.
Mai exact, prin intermediul proiectului „Bistritz Zentrum XXI” – finanţat prin Programul PHARE 2001, s-au realizat în principal lucrări de pavare a zonei carosabile, de modernizare a sistemului de iluminat public, etc.
Valoarea totală a proiectului a fost de circa 375.000 de euro, iar contribuţia primăriei de 28,78%.
Accesul auto permis pentru unii, interzis pentru alţii
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local din anul 2006, „accesul auto în zona pietonală Liviu Rebreanu este permis dinspre Piaţa Centrală, numai pentru riverani, maşinile de intervenţie - pompieri, poliţie, ambulanţã, maşini de întreţinere a furnizorilor de utilitãţi şi maşinile de aprovizionare ale agenţilor economici din această zonã, circulaţia desfãşurându-se în sens unic spre Piaţa Unirii".
Chiar dacă îşi desfăşurau activitatea în birouri situate pe pietonal, mai mulţi avocaţi şi notari nu au primit „dreptul” de a intra cu maşinile pe pietonal, pentru a le parca în curţile imobilelor. Motivul? Ei nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menţionate în proiect.
Aceştia, dar şi alte câteva persoane cu probleme similiare, au atacat în instanţă hotărârea de Consiliu Local, iar în final au avut sorţi de izbândă. Acum, la orice oră din zi sau noapte, ei pot să îşi parcheze maşinile în curţile clădirilor unde au birouri.
Proprietarii de magazine vor redeschiderea circulaţiei auto pe pietonal
Printre cei care doresc redeschiderea circulaţiei auto pe pietonal se numără câţiva dintre proprietarii de magazine din zona respectivă.
Cel puţin asta susţin reprezentanţii Primăriei Bistriţa, care spun că de-a lungul timpului au primit mai multe solicitări în acest sens.
Bistriţenii - unii pro, alţii contra
Redeschiderea circulaţiei auto pe pietonal a stârnit controverse în rândul cetăţenilor. Dacă unii îşi doresc să se poată bucura în continuare de un loc frumos amenajat, pe unde nu circulă maşinile, alţii spun că strada Liviu Rebreanu nu poate fi catalogată drept pietonal.
Mai exact, pietonalul nostru nu seamănă deloc cu cele din oraşe ca Sibiu sau Braşov, la noi fiind plin de cerşetori şi câini vagabonzi, iar autorităţile nu fac mare lucru pentru a „curăţa” zona.
Şi politicienii au părerilor lor...
Fostul edil al oraşului, Vasile Moldovan, spune că pe vremea când era primar, s-a luat decizia închiderii circulaţiei auto pe pietonal la cererea cetăţenilor (n.r. - a fost realizat un sondaj în acest sens), acolo fiind făcute investiţii importante, iar acum, aceiaşi cetăţeni sunt întrebaţi dacă vor ca lucrurile să se modifice iar...
În opinia lui Moldovan, cea de-a doua întrebare la care vor avea de răspuns bistriţenii la Referendum este una „penibilă şi fără sens” (n.r. - Sunteţi de acord cu menţinerea în continuare a străzii Liviu Rebreanu ca zonă pietonală?).
Consilierii locali din cadrul PNL susţin că sunt de acord ca pietonalul să rămână la fel cum este acum.
Ba mai mult, „vrem să asigurăm bistriţenii că suntem susţinători fermi ai extinderii zonei pietonale, acesta reprezentând unul dintre obiectivele pe termen mediu cuprins în stategia de dezvoltare a Municipiului Bistriţa pentru care vom milita cu consecvenţă”, explică aceştia.
Şi primarul Ovidiu Creţu a precizat în mai multe rânduri că îşi doreşte menţinerea pietonalului în forma actuală, lucru care în viziunea sa se va şi întâmpla.
„Cei care au acolo magazine sau birouri s-au plâns mereu că din cauza eliminării circulaţiei rutiere sunt în pierdere, imobilele s-au devalorizat şi aşa mai departe... Suntem într-o perioadă când cei cinci ani de când pietonalul a fost făcut cu fonduri europene a expirat, putem să mergem în faţa cetăţenilor să-i întrebăm: vreţi să menţinem sau nu? Eu sunt un partizan al menţinerii ca pietonal, chiar al lărgirii lui”, a declarat edilul.
Nu ne rămâne decât să vă întrebăm: Sunteţi de acord cu menţinerea în continuare a străzii Liviu Rebreanu ca zonă pietonală?