Este pentru a doua oară în acest an când bistriţenii sunt invitaţi la discuţii pe acest subiect. Toţi cei care sunt interesaţi de acest subiect pot participa la dezbatere şi pot veni cu idei şi propuneri. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 17.00.
Discuţii pe această temă au mai fost în luna iunie, însă numărul celor interesaţi de subiect a fost extrem de mic. Puţin peste zece persoane au participat la eveniment.
La dezbatere vor participa reprezentanţi ai Primăriei Bistriţa aceştia urmând să asculte sugestiile care vor veni din partea bistriţenilor ce vor participa la eveniment.
În cadrul acestei întâlniri subiectul de discuţie va fi legat de măturatul, stropitul şi spălatul drumurilor publice din municipiu şi chiar despre colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj ori despre activităţile de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei.
Bistriţenii interesaţi de acest subiect sunt aşteptaţi în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa începând cu ora 17.00.
Persoanele interesate să obţină mai multe informaţii despre felul în care va fi întreţinută curăţenia în municipiul Bistriţa şi vor mai multe detalii despre acest proiect se pot interesa la sediul Direcţiei de Servicii Publice de pe strada Liviu Rebreanu numărul 2-4 sau pe site-ul instituţiei www.primariabistrita.ro.