Persoanele private de libertate dar si angajatii Penitenciarului Bistrita nu au ramas indiferenti la suferinta sinistratilor din Moldova care si-au pierdut agoniseala de o viata intr-o clipita. Detinutii au dotat painea pe care ar fi trebuit sa o manance sambata si angajatii bani si imbracaminte.
“Avand in vedere pagubele produse de inundatiile din ultima perioada care au avut loc in zona Moldovei, Penitenciarul Bistrita doreste sa se alature campaniei umanitare initiate de Administratia Nationala a Penitenciarelor in colaborare cu Radio Romania Actualitati. In acest sens, in unitatea noastra s-au organizat actiuni de colectare de produse si fonduri destinate familiilor afectate de inundatii” se arata intr-un comuncat remis presei de purtatorul de cuvant al Penitenciarului Bistrita, Laura Opris.
Angajatii Penitenciarului Bistrita au donat sume de bani, articole de imbracaminte, incaltaminte si lenjerii de pat.
“Din randul persoanelor private de libertate custodiate in unitatea noastra, marea majoritate si-au exprimat dorinta de a dona o parte din ratia de alimente. Cei care au fost de acord sa participe la aceasta campanie umanitara, au renuntat la ratia de paine din ziua de sambata, 17 iulie 2010” mai spune Laura Opris.
Sumele de bani reprezentand contravaloarea painii donate, impreuna cu sumele de bani donate de angajatii Penitenciarului Bistrita (in valoare de 3.305 lei), au fost depuse intr-unul din conturile Crucii Rosii.
Astazi, articolele de imbracaminte, incaltaminte si lenjerii de pat, (57 de pachete), au fost duse la centrul de colectare al Fundatiei Inicenti care se va ocupa de trimiterea acestora in Moldova.