Tăul Zânelor este oaza de linişte în care natura este în largul ei. Sălbăticia apei şi a pădurii este cel mai bine regăsită aici, iar cei care vor câteva clipe de linişte şi aer curat sunt sfătuiţi să nu ocolească zona.

Din spusele bătrânilor, tăul s-ar fi format în urma alunecării unui val de pietriş din abruptul Vărfului Ţiganca, înconjurat de pădure de molid.

Aria protejată cu acest nume de basm se află în Munţii Călimani, la aproximativ 6 km de Cobiliţa, între Vârful Bistriciorul (1980 m) şi Vârful Ţiganca (1596 m).

Legenda spune că demult, doi ciobani pe numele lor Scurtu şi Pasăre au întâlnit în această poiană patru zâne ce veneau să descânte şi să zburde de câte ori era lună plină.

Zânele erau păzite de o căţea uriasă pe nume Ţiganca. Ele au făcut un pact cu ciobanii, ca aceştia să nu vină în poiană niciodată când zânele erau acolo. Le-au dăruit şi un pârâu ce azi poartă numele unuia dintre ciobani - Scurtu, pentru a adăpa oile.

Ciobanii însă au încălcat înţelegerea. Pasăre a momit căţeaua cu carne de miel dreasă cu buruieni adormitoare şi apoi a dus-o şi a legat-o de un arbore pe vârful ce azi se numeşte Ţiganca.

Apoi s-au ascuns în tufişuri şi s-au desfătat privind zânele ce zburdau goale prin Poiana Zânelor care, în acele timpuri, era triplă ca dimensiune. Când şi-au dat seama că cei doi au încălcat pactul, de furie zânele au prăvălit muntele peste ei. Scurtu, iute de picior a reuşit să scape ascunzându-se o vreme în pădure, în locul numit azi la Piciorul Scurtului.

Supărate, zânele au dat drumul la căţea ca să-i ia urma, au măturat pădurea doborând arborii în locurile unde se regăsesc azi Poiana Ţiganca şi Poiana Lungă, dar în zadar deoarece nu l-au putut găsi. Celălalt cioban, Pasăre, a fost înghiţit de tăul ce s-a deschis sub picioarele lui.

La plecarea zânelor s-a dezlănţuit o furtună cumplită cu fulgere şi tunete. A doua zi frumoasa poiană se restrânsese la doar un crâmpei ce străjuia un mic lac ce până atunci nu existase.

Oamenii locului l-au botezat Lacul Zânelor. Zânele au fost văzute atunci ultima oara iar ce a rămas după prăbuşirea muntelui poartă numele de muntele Chicera lui Pasăre.

Astăzi, locul se leagă de atâtea poveşti, încât îţi e mai mare dragul să stai şi să asculţi legendele despre tăul care a înghiţit un cioban.

Sursa: Carpaţi.org.