Noi toți suntem numai buni pentru un amplu studiu psihanalitic și psihiatric. Pe bune. Avem o plăcere bolnavă de a distruge totul în jurul nostru, de mă înfioară. Aruncăm cu pietre în oricine și cu orice ocazie, ne demonizăm valorile pentru simplu motiv că sunt altfel decât noi, vrem perfecțiune în jurul nostru, când nouă ne e extrem de greu să ne acceptăm imperfecțiunea. Cred că psihiologii și psihiatrii ar avea ce lucra pe noi. Iar ura asta nebună care ne macină, e înfiorătoare!

Pe medici îi urâm în egală măsură dacă ne salvează viețile sau dacă se revoltă împotriva unui sistem și pleacă. Îi urâm cu plăcere oricum. Urâm preoții, pentru simplu motiv că și ei, ca toate păturile sociale din țara asta, au putreziciunile lor, fără să ținem cont că printre ei sunt și mulți oameni absolut dedicați comunității și cu har. Urâm dascălii pentru că vor să ne scoată din ignoranță, iar pe cei ce nu pot sau nu știu îi aruncăm în cazanul cu smoală, fără să ne intereseze de ce nu pot mai mult. Urâm politicienii la grămadă, fără să ne intereseze că sunt unii care chiar au făcut ceva în viața lor în slujba comunității. Ne urâm țara la capacitate maximă, chiar dacă ne afișăm pe toate gardurile mândria de a fi români!

Ne urâm copiii pentru că nu sunt, în ochii noștri, ca ai vecinilor. Ne urâm părinții pentru că nu au fost capabili să ne facă beizadele și să ne ofere totul pe tavă, chiar dacă ne-au dat, de cele mai multe ori, ultima bucată de pâine de la gură, doar să ne fie nouă bine. Și da, ne urâm pe noi mai mult decât pe oricine altcineva. Fără să știm exact de ce, dar e la modă! Și o facem cu o plăcere perversă!

Culmea e că mai și vrem schimbare! Asta da ironie a sorții, în condițiile în care suntem de-a dreptul îndrăgostiți de puterea de a urî!