Cu Steaua în luptă pentru titlu şi cu Gloria fără miză. Cu bistriţenii deschizând scorul şi cu bucureştenii lui Becali egalând din 11 metri. Dintr-un penalty la care Vasile Popa ar fi faultat la fel de rudimentar ca dinamovistul Grigore, fără să-şi bată capul de minge, ci doar de picioarele lui Tatu. Iar apoi cu acelaşi Vasile Popa alias Grigore, aţipit brusc la două cornere, lăsându-l nemarcat pe fundaşul central devenit golgeter. Şi pe final cu un gol lejer, de consolare, pentru 3-2, pe sub mâinile lui Câmpeanu, pardon, Tătăruşanu.

Adăugaţi peste toate acestea o prietenie dusă spre cârdăşie între Becali şi Borcea, ca între un Pădureanu şi un pinalty Ştefan de acum 10 ani. De fapt, mi se cam rupe de Steaua-Dinamo, dacă a fost blat sau meci cinstit. Însă mă doare de Gloria, care cu greu îşi va dezlipi eticheta murdară.

Deşi nu s-a mânjit singură de-a lungul timpului, ci împinsă în mocirlă tot de marile grupări bucureştene. Fără de care nu putea trăi. Dacă nu venea un bănuţ de la Steaua, Dinamo sau Rapid, nu putea exista. N-avea cui vinde, n-avea de unde încasa. Ele dirijau totul, îţi ştiau fiecare mişcare, se foloseau de tine ca de sclavi. Iar apoi ieşeau în faţă curate ca lacrima. Ca aseară. Cu 50.000 de spectatori, cu încasări babane şi imagine impecabilă. E frustrant, e nedrept, e umilitor. De aceea, mi-aş dori o Glorie puternică în Liga 1. O Glorie cu care să nu mai şteargă nimeni pe jos ca până acum. Care să nu se mai fofileze pe lângă granzi, ci să se ia la trântă cu ei. Care să aibă orgoliu, mândrie, personalitate.

Nu mai vreau meciuri la Bistriţa cu stadionul plin de stelişti, ci cu bistriţeni băţoşi care să ţină cu echipa din oraşul lor. Nu mai vreau să văd un nea Jean blând şi blajin, cu capul plecat pentru ca sabia să nu-l taie. Ci din contră, să se lupte, să piardă, să pice, să dispară, dar să moară cu ei de gât.

Decât alţi 20 de ani cu o Glorie umilă în liga 1, aş prefera un singur an de glorie în adevăratul sens al cuvântului. Hai, nea Jeane, zău aşa. N-ai şi dumneata ambiţia să-i faci o dată, să le râzi în nas, să-i dovedeşti? După câte ţi-au făcut de-a lungul timpului, nu te roade să-i calci o dată pe gât?

Dă bătălia finală şi lasă-ne o Glorie curată, demnă, curajoasă, bărbătoasă, nu una perversă, blamată, ruşinată. Să le povestim nepoţilor, în faţa statuii dumitale din stadion, cum ai ieşit cu fruntea sus dintr-un fotbal infect al anilor 2000.

Citeşte şi: http://www.sportulbistritean.ro/articol.php?id=051812134430&categorie=Editorial