Din discursurile oficiale însă, rămâi cu impresia că, în afara celor câteva sute de persoane din sală (la ocazii speciale, media e de maxim 100-200), restul populației e formată din cercopiteci, chiar dacă mulți dintre ei muncesc sau poate preferă să petreacă zilele respective discret, în familie.

Din păcate, exceptând 2-3 zile pe an, când se înmânează niște diplome și se fac conferințe de presă, o altă elită locală, mai importantă pe termen lung pentru dezvoltarea orașului, este uitată sau ignorată. Mă refer la elevii și absolvenții de liceu care pleacă mai departe și destul de rar se întorc definitiv sau pe termen lung în oraș. Mai ales raportat la mărime, Bistrița „produce” mulți absolvenți de top, olimpici naționali și internaționali, copii talentați, viitori întreprinzători, lideri și formatori de opinie. Parțial multumită unora dintre profesori, parțial datorită materialului genetic și al efortului părinților (nu toți din cealaltă elită, cea de mai sus), parțial din inerție, câteva dintre liceele din Bistrița dau rod bun la fiecare generație.  În cadrul unei ceremonii, de fapt încă o ocazie pentru aleși să se fotografieze cu rodul muncii altora, cei cu rezultate deosebite primesc câte o hidoșenie simbolică și încă o diplomă. Am tecut și eu prin asta în 2004 când am câștigat locul I la un concurs european de prezentări multimedia organizat de Siemens și am primit la Bistrița un trofeu cam la fel de kitschos ca struții din pluș deveniți laitmotiv mai recent. După 4 ani, diplome și felicitări, cei mai mulți absolvenți, în special cei de vârf, pleacă definitiv la studii și muncă prin orașele mai mari și în străinătate.

Persoanele cu vârsta între 20 și 39 ani din mediul urban reprezintă 10% din totalul populației stabile din Bistrița Năsăud. În Cluj procentul depășește 23% (fără a lua în calcul cei peste 80.000 de studenți), în Mureș este de 15% iar în Maramureș de 17%.

E perfect natural, se întâmplă peste tot în lume. E normal să pleci, să înveți mai multe, să cunoști lumea, să cauți mai mult și mai bine. Dar nu e păcat că dincolo de o diplomă și câteva poze festive (și de multe ori forțate) autoritățile nu fac nimic, nu pentru a-i opri, dar pentru a-i implica ulterior în viața cetății, pentru a readuce, mâcar din când în când, sclipirea și ideile lor înapoi în Bistrița? Nu pot oare olimpicii de acum 5, 10, 15 ani sau cei care au înflorit mai târziu și au reușit în diverse domenii să contribuie la europenizarea Bistriței? Oare nu tocmai ei ar putea aduce prospețime și occidentalism orașului?

Știu sigur că marea majoritate ar veni cu drag dacă ar exista deschidere și măcar o urmă de interes. Ar fi destul să ții o mică bază de date și să lansezi anual o invitație sinceră pentru proiecte, sugestii, propuneri de colaborare între oraș și ei/ele. Poate Bogdan Georgescu ar putea aduce teatrul nou în oraș, poate Mircea Meșter ar putea face teste auto în Bistrița și împrejurimi (spre Colibița sau Sângeorz Băi de exemplu), Vlad Petri ar fi bucuros să facă documentare în zonă, cu șanse mari la proiecții și premii internaționale, Irlo ar colora zidurile triste ale orașului și le-ar pune în presă, Lucian Indrei ar aduce la Bistrița mai multe proiecte de artă contemporană de la Fabrica de Pensule Cluj despre care se vorbește și scrie în toată lumea; astea doar ca să enumăr câteva idei din domenii creative și de promovare a orașului. Toți sunt tineri bistrițeni care scriu sau despre care scrie presa națională și internațională (de bine). Ca ei mai sunt sute, poate mii și fiecare ar putea aduce măcar un pic din experiența și notorietatea sa înapoi acasă.

Realiatea de azi e un pic alta. Puținii tineri cu inițiative constructive sunt trimiși la plimbare sau primesc un sprijin cel mult simbolic, ca să mă exprim frumos. Asociația Group Seven, organizatorul Mu:Vi, practic singurul festival de film din Bistrița, primea anul trecut sau acum doi ani (la a nu nici nu mai știu a câta ediție) 0 lei de la Primărie și 1000 de lei de la Consiliul Județean. Evenimente autorizate în Parcul Municipal sunt întrerupte pentru ceremonii civile și altele sunt refuzate cu totul, pe motiv că se calcă iarba sau se creează un precedent. În condițiile astea ce și cu cine să vorbești, ce așteptări poți să ai? Elita se reîntâlnește periodic și se aplaudă din scaunele incomode ale sălilor de spectacole în timp ce orașul (și județul) se anchilozează în anacronism.

Notă:
Tot ce e scris mai sus se aplică, mai mult ca sigur, multor alte orașe din țară și din străinătate. Bistrița este, din păcate, mai degrabă un caz comun decât o excepție de la regulă, dar asta nu înseamnă că e OK.

Florin CHEREJI

sursa text: florinchereji.ro