Parcul Municipal este gata de inaugurare, aşa cum era vorba, pentru data de 15 august. Cele două zile pe care bugetarii le au libere au făcut însă ca acest eveniment să fie amânat. Totuşi, bistriţenii profită de frumuseţea parcului şi se plimbă liniştiţi prin el.
Deşi programată pentru 1 august, inaugurarea lucrărilor din Parcul Municipal a fost amânată pentru 15 august.
Această decizie a fost luată deoarece mai trebuiau executate câteva lucrări: s-a pus gazonul şi sistemul de irigare, s-a amenajat taluzul, s-au schimbat cartuşele filtrelor de apă din oglinda de apă, etc.
Astăzi, 15 august, lucrările sunt gata dar inaugurarea oficială... se lasă aşteptată. Asta pentru că azi şi mâine sunt zile libere.
"Dat fiind faptul că ziua de 15 august e liberă şi şi cea de 16, iaugurarea se va face cel mai probabil săptămâna viitoare" a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Chiar dacă nu s-a făcut inaugurarea oficială, bistriţenii se bucură din plin de frumuseţea parcului, în special mămicile alegând acest loc pentru a ieşi la plimbare cu micuţii aflaţi în cărucioare sau pe biciclete.