Administratorii parcului industrial deja fac bani pe seama rezidenților, care sunt în plin proces de obținere a autorizațiilor necesare amenajărilor spațiilor. Parcul Industrial a emis deja facturi în valoare de 60.000 de lei.
Încet dar sigur, Parcul Industrial Bistrița Sud începe să facă bani pe seama rezidenților, cu care sunt deja semnate contractele de concesiune. Până în acest moment, reprezentanții Parcului Industrial au emis deja facturi, în valoare totală de 60.000 de lei.
Potrivit administratorului Iulius Dumitru, facturile emise reprezintă taxa de administrare și respectiv taxa de concesiune. Până acum, 9 societăți comerciale au semnat contractele de concesiune cu Parcul Industrial.
O parte din aceste societăți comerciale au depus deja documentațiile necesare obținerii avizelor de la diferite instituții pentru a putea începe lucrările de amenajare ale spațiilor ocupate în Parcul Industrial.
De asemenea, au fost efectuate și operațiunile cadastrale de dezmembrare ale loturilor de teren atribuite rezidenților parcului industrial și s-a constituit dreptul de superficie asupra acestor loturi.