Doi deputați din Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha (PNL) și Daniel Suciu (PSD) și-au anunțat candidatura pentru câștigarea fotoliilor de primar în orașele Bistrița, respectiv Sîngeorz-Băi. Deşi încă nu a început campania, cei doi sunt în acțiune... electorală. VEZI ce declară despre activitatea din Parlament:
Social democratul Daniel Suciu candidează pentru postul de primar la oraşului Sîngeorz-Băi şi pentru câștigarea fotoliului, acesta a început deja campania, fiind extrem de dinamic. Liberalul Stelian Dolha candidează pentru funcția de primar al Bistriţei şi, la fel ca și Suciu, este deja în campanie de promovare.
Făcând parte din Camera Deputaţilor, cei doi ar trebui să participe la ședințele de lucru de la Bucureşti, mai ales în prima jumătate a săptămânii. Cum aceştia sunt mai mult în județ, unde sunt în plină campanie electorală, i-am întrebat cum împacă lucrurile, nefiind corect ca ei să ia indemnizații pentru activitatea de deputat și, în același timp, să fie în campanie.
Daniel Suciu – PSD: „Pentru campania electorală nu mi-am luat concediu şi nici nu îmi voi lua. Voi absenta în momentul în care este nevoie, iar pe baza absenţelor voi suporta sancţiunile salariale. Parlamentarii nu au dreptul la concediu fără plată şi de aceea îmi doresc să fiu corect”.
Stelian Dolha – PNL: „Înainte să iau o decizie în ceea ce priveşte concediul, voi aştepta decizia forumului de conducere a Camerei Deputaţilor care ar putea să decidă să nu se lucreze o lună de zile în momentul în care începe campania electorală. În cazul în care nu se ia această decizie s-ar putea să îmi suspend activitatea, dar o să văd ce fac şi ceilalţi colegi. O să fie o decizie comună care să fie acceptată de toată lumea. Voi face în aşa fel încât să nu îmi fie afectată activitatea în Parlament”.
Astăzi, în momentul în care au dat aceste declarații pentru Bistrițeanul.ro, Stelian Dolha a declarat că se afla la București, la lucrările Parlamentului, în timp ce Daniel Suciu se afla în teritoriu.
În ceea ce privește activitatea din Parlamentul României a celor doi deputați care vor să fie primari în Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu are până în prezent 70 de propuneri legislative, din care 15 au fost promulgate drept legi. De cealaltă parte, Stelian Dolha a propus 71 de legi din care doar 7 au fost promulgate.