Secretomania care a lovit în organizaţia condusă de Ioan Oltean la alegerile din vara acestui an, loveşte din nou! Cei şase PDL-işti care îşi vor încerca puterile în acest an şi visează să ocupe un fotoliu în Parlamentul României nu au ieşit din cuvântul şefului şi au trecut cuminţi pe la BEJ pentru a depune dosarele cu candidaturile.
Cei şase candidaţi s-au dus vineri cu dosarele la Biroul Electoral Judeţean pentru a fi validaţi şi înscrişi oficial în cursa electoală. Democrat-liberalii au preferat să facă totul departe de aparatele foto şi video şi nu au anunţat presa că îşi depun candidaturile.
Din partea PDL pentru fotoliile de deputaţi în Bistriţa-Năsăud s-au înscris la alegeri Alin Seserman, Vasile Marc, Ioan Oltean şi Monica Săsărman, iar pentru cele două funcţii de senator Eugen Curteanu şi Cristian Florian.
Până la această oră au trecut pe la BEJ pentru a-şi depune candidaturile sunt reprezentanţii PDL şi cei ai USL. PRM, UDMR şi PP DD, chiar dacă a anunţat că au candidaţi nu au făcut deocamdată demersurile pentru a-i înscrie oficial la alegeri.
Reprezentanţii BEJ au anunţat că data limită pentru depunerea candidaturilor este marţi, 30 octombrie.