Drumurile din cartierul Ghinda au fost grav afectate de polei, de când a venit frigul. Acum, cetățenii se oferă să împrăștie chiar ei sare și nisip și îi roagă pe reprezentanții autorităţilor locale doar să lase niște grămezi în zonă, că de restul se ocupă ei.
Ioan Someșan, reprezentant al cartierului Ghinda în cadrul delegațiilor sătești din Consiliul Municipal, i-a informat pe aleșii locali că problemele cu poleiul nu s-au terminat în zona lor. Reamintim că în urmă cu puțin timp, taximetriștii bistrițeni anunțau că nu o să mai preia comenzi către sau dinspre Ghinda din cauza drumurilor periculoase.
„Ar trebui verificat dacă ordinele se execută sau nu. Foarte mulți plătiți din banii publici să-și facă treaba, nu și-o fac. S-a ajuns să nu se mai poată circula, de aceea am format o delegație de cinci oameni și am ajuns la Primăria Bistrița. Problemele s-au rezolvat imediat și sunt convins că situația nu se va mai repeta în sensul că nisip și sare se va duce din vreme. Pentru prima dată în acest an, plugul s-a dus până la deal.
Ar trebui un plug care să rămână în Ghinda, plug tras de un tractor care are nevoie de puțină motorină sau un cal pentru care trebuie doar o căpiță de fân”, a declarat Ioan Someșan în fața aleșilor locali la ultima ședință din acest an, în speranța că se va găsi o soluție.
Nici în Viișoara lucrurile nu stau foarte bine. Acolo, localnicii s-au oferit să împrăștie cu mâna lor sarea și nisipul dacă mașinile lasă grămezile la marginea drumului. Această „ofertă” apare în condițiile în care o firmă este plătită să facă toate aceste operațiuni de curățare și întreținere a drumurilor, plătită din bani publici.
Foto arhivă