Campania „De Crăciun fii mai bun”, marca Bistrițeanul.ro, a început! Primul pas este să îi ajutăm pe copiii internați la Preventoriul TBC Ilișua, dar și alte familii care sunt pe listă anul acesta. Ca în fiecare an, Asociația Impact Bistrița, este alături de noi. AFLĂ unde și când puteți dona, dar și lista cu micuții din Preventoriu:
Pentru al nouălea an consecutiv, campania „De Crăciun fii mai bun” își propune să ajute oameni aflați în nevoie, oameni care nu au parte de mese îmbelșugate, nu simt atmosfera de Crăciun niciodată. Pentru acești oameni, Bistrițeanul.ro, Asociația Impact Bistrița și voi, cititorii noștri, ne unim și anul acesta forțele.
Prima etapă din campania de Crăciun a fost vizitarea copiilor de la Preventoriul TBC Ilișua, șaizeci de micuți care au mari lipsuri și pe care doar împreună îi putem bucura de sărbători. Mai multe despre ei puteți citi aici:
Acești copii au nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie de corp, alimente, dulciuri (dar NU perisabile) și jucării - să simtă și ei că i-a vizitat Moșul. Pentru că o parte dintre aceștia vor pleca în perioada sărbătorilor, ne propunem să îi vizităm cu daruri în perioada 1-5 decembrie, așa că donațiile încep deja de săptămâna viitoare și sperăm ca până în ultima zi din noiembrie totul să fie pregătit.
Cei care doresc să doneze sunt așteptați începând de MIERCURI, 16 NOIEMBRIE la sediul Asociației Impact Bistrița (strada Vasile Conta, nr. 1, etaj 1, camera 9 - în incinta Sălii Polivalente, fostul spațiu Spiru Haret), între orele 13:00 - 20:00. Dacă aveți orice întrebări puteți suna la numărul 0756 654 151 - președinte Asociația Impact Bistrița, Diana Moldovan.
Pentru propuneri de cazuri, de familii care au nevoie de ajutor, puteți suna la numărul 0746 423 711 - Ana Ștefănel.
În galeria foto găsiți detaliile copiilor de la Preventoriul TBC Ilișua: