Soţii Năşcuţiu se pot mândri că au cea mai frumoasă avere: trei copii silitori şi cuminţi. De când  mama s-a îmbolnăvit, Andreea, Ionuţ şi Florin au grijă de casă şi de toate. La 38 de ani Eudochia se luptă cu o tumoră la cap, iar anul acesta a trecut prin a treia operaţie. Tumora a lăsat-o cu o semiparalizie, iar problemele nu se sfârşesc aici...

În Năsăud, pe strada Cloşca, într-o casă modestă, dar foarte curată, locuieşte familia Năşcuţiu. Eudochia şi soţul ei sunt fericiţi că au trei copii frumoşi şi sănătoşi, care învaţă foarte bine. Şi-au concentrat dintotdeauna toate eforturile pentru buna creştere şi educaţia lor, însă visul lor de a munci pentru a le oferi totul s-a năruit în urmă cu cinci ani. La doar 33 de ani, Eudochia afla că are o tumoră la cap.

„Eram la muncă în Spania, la cules de struguri. Am mers pentru o lună, să fac bani pentru a-mi putea creşte copiii. În primele două zile totul a fost bine, am muncit, nu am avut nicio problemă. În cea de-a treia zi m-am simţit rău, eram pe pat şi aveam senzaţia că o să cad din pat. M-am trezit la spital, iar după mai multe investigaţii mi-au spus că am o tumoră la cap. Am făcut o primă operaţie acolo în Spania”, ne-a povestit cu ochii în lacrimi Eudochia.

De dragul copiilor încearcă să se abţină şi să-şi înfunde plânsul. Ochii îi trădează însă suferinţa și durerea ascunsă. Când vorbeşte despre boala care o macină îi tremură bărbia şi ochii i se umezesc.

„De atunci au început problemele noastre. Până să aflu de tumoră am muncit, am făcut totul pentru copii. Boala însă nu mă mai lasă să fac nimic”, ne-a mai spus Eudochia.

Întoarsă în ţară, femeia a mai suferit două intervenţii chirurgicale, ultima chiar în luna aprilie a acestui an. Boala însă nu se lasă învinsă şi chiar a lăsat-o cu sechele. Are o semiparalizie pe partea stângă. Umblă foarte greu, iar mâna stângă nu o poate folosi deloc.

„Acum nu pot nici măcar să mai fac mâncare. Nu pot să tai o ceapă, să curăţ un cartof...”, ne-a spus printre lacrimi de durere și neputință femeia.

De când cu boala mamei, Andreea, cea mai mare dintre fraţi, a preluat rolul de mamă şi femeie în casă. Se ocupă de curăţenie, face mâncare, îşi ajută frăţiorii la teme şi îşi îngrijeşte mama. Ea este cea care o spală și o ajută atunci când are crize. Deși mama le ascunde suferința, copiii deja știu când are dureri cumplite. Dacă vin de la școală și nu o găsesc pe mama prin curte sau prin casă - e clar: are o criză. Cel mic, cu inocența lui, la un moment dat când mama se afla în pat și susținea de dragul lui că se simte bine, i-a cerut să se ridice în picioare ca să-i demonstreze că nu o doare nimic. Evident, mama nu s-a putut ridica și băiețelul i-a demonstrat că deși este mic știe foarte bine când mama lui suferă.  

La doar 18 ani, Andreea s-a maturizat mult prea repede. Este foarte serioasă și știe tot ce ține de casă, de tratamentul mamei, ca un om mare. Știe ce nevoi au cei mici, unde trebuie să se ducă, mama ce diagnostic și tratament are, când trebuie luate medicamentele. Dă dovadă de o maturitate cum rar întâlneşti la tineri de vârsta ei şi reuşeşte să împace şi şcoala, dar şi treburile de acasă. Toată casa stă pe umerii ei și asta nu o deranjează. Îi dă putere și forță să lupte cu viața ca un om mare.

Eudochia e tare mândră de copii și are numai cuvinte de laudă pentru ei. Are și de ce. Toţi învaţă foarte bine deşi merg pe jos aproape 6 kilometri (dus-întors) pentru a ajunge la şcoală, iar o bună bucată din drum este pe o uliţă neasfaltată. Mai sunt zile în care un vecin inimos îi mai duce cu maşina, însă chiar şi atunci când au de mers pe jos, copiii nu se plâng. Așa e viața lor și nu se plâng de greu.

Andreea îşi doreşte să devină tehnician dentar şi se pregăteşte intens pentru asta. Este în clasa a XII-a şi aşteaptă cu nerăbdare Bac-ul pentru a-şi putea împlini visul.

Ionuţ este fratele mijlociu şi când am fost în vizită la familia Năşcuţiu nu l-am găsit acasă. Era la şcoală unde face pregătiri suplimentare pentru olimpiada de fizică. Mama lui ne-a povestit că pe lângă faptul că este foarte bun la învăţătură face şi mult sport, handbal şi baschet.

Cel mai mic dintre fraţi, Florin, are doar 10 ani şi încă îi plac desenele. Este un băiat blond şi frumuşel, ataşat şi nedezlipit de mamă, un copil foarte ascultător - ne asigură sora lui mai mare.

Pe tatăl celor trei fraţi nu l-am găsit acasă când am fost să-i cunoaştem. Era la muncă. Nu are un serviciu stabil, însă de fiecare dată când cineva îi cere ajutorul omul se duce cu drag. Era la tăiatul porcului, să ajute un vecin. Munceşte cu ziua tot ce poate pentru a aduce familiei bani. Veniturile sunt totuşi modeste. Câştigul tatălui e relativ - cum au oamenii de lucru, iar pensia de handicap a mamei (330 de lei lunar) şi alocaţiile copiilor sunt singurii bani care intră în casă. Puţin pentru a putea lupta cu boala şi pentru a ţine trei copii la şcoală.

De multe ori soţii Năşcuţiu trebuie să renunţe la unele lucruri pentru a-şi putea duce copiii la şcoală.

„Ne sacrificăm pentru ei. Tăiem de la noi, să meargă ei la şcoală. Le-am spus că fără carte nu se poate, nu pot ajunge cineva în viaţă dacă nu învaţă. Pentru ei facem totul. Pe mine pentru ei mă mai ţine Dumnezeu...”, ne șoptește Eudochia.

Veniturile modeste ale familiei Năşcuţiu nu ajung pentru tot ce ar avea nevoie şi de multe ori mama trebuie să renunţe la tratamente sau investigaţii pentru a avea bani de mâncare.

„Am de făcut un RMN pentru al doilea control de la ultima operaţie. Ca să beneficiez de decontare mi-au spus că trebuie să aştept zece luni. Cum să stau atât?! Poate peste zece luni nu mai sunt... Pe bani se poate face, dar nu am de unde. Dacă fac RMN-ul nu mai am bani pentru sărbători. La copii trebuie să le pun ceva pe masă”, ne-a mai spus Eudochia.

Fraţii Năşcuţiu ştiu că părinţii nu au posibilități prea mari şi se mulţumesc cu ceea ce le pot oferi. Sunt fericiţi că o au pe mama lângă ei şi speră că totul va fi bine, mama va fi iar sănătoasă.

Când i-am vizitat, Andreea şi Florin ne-au povestit că ar avea nevoie de haine pentru şcoală, atât ei, cât şi Ionuţ. Fata şi-ar mai dori o pereche de botine (mărimea 37), tot pentru a putea merge la şcoală, iar Florin ne-a povestit că este pasionat de minioni. Despre Ionuţ, Andreea ne-a spus că i-ar prinde bine o pereche de bocanci (mărimea 40).

„Eu ştiu că nu am foarte multe, dar ceea ce am pentru mine înseamnă totul. Mama face tot ce poate să ne ofere cât mai multe. Eu îmi doresc să se facă bine şi să fie lângă noi”, ne-a povestit plină de emoţie Andreea.

Familia Năşcuţiu ar mai avea nevoie de rechizite pentru copii şi de câteva ornamente pentru bradul pe care vor să îl împodobească de Crăciun. 

Dacă vreți să-i ajutați și împreună să le facem un Crăciun fericit vă puteți implica în campania DE CRĂCIUN FII MAI BUN, inițiată și în acest an de Bistrițeanul.ro și derulată în parteneriat cu Asociația Impact, Kangoo Club Bistrița, Asociația Folclorică Baladele Bistriței, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși a Protopopiatelor Bistrița, Năsăud și Beclean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Serviciul Județean de Ambulanță, Crucea Roșie, Asociația Serviciilor de Ambulanță din România și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița!

În 19-20-21-22 decembrie strângem donațiile voastre și pregătim pachetele la Sala Polivalentă, sediul Asociației Impact (etaj I), intrarea dinspre LIDL, iar în 23 decembrie le ducem celor care au nevoie de ele!

Pentru că împreună putem face multe fapte bune și le putem face sărbătorile mai fericite şi liniştite, puteți lua legătura cu reporterii Bistriţeanul.ro la numărul de telefon 0744-391 999.