Boala si suferinta sunt cuvintele care descriu cel mai bine copilaria lui Andrei, un baiat de 9 ani din Bistrita. La 4 ani, Andrei a facut septicemie si de atunci are mari probleme de sanatate. Sufera de anemie, are probleme cu splina si se imbolnaveste foarte usor.
Drama familiei Varga a inceput in urma cu cinci ani. Andrei, in varsta de noua ani acum, a facut la numai patru anisori septicemie. De atunci baiatul este mereu bolnav, se raceste foarte usor, are anemie si de multe ori nu are vlaga nici macar sa vorbeasca.
“Andrei e cuminte, ma ajuta mereu la treburile casei. Suntem doar noi doi. Tatal lui Andrei este la Bucuresti, dar nu se intereseaza de soarta lui”, ne-a povestit mama baiatului.
Micutul este in clasa a treia la Colegiul National Liviu Rebreanu si este un elev silitor, care are numai note mari.
“Cel mai mult la scoala imi place matematica”, povesteste cu zambetul pe buze baiatul.
La prima vedere, nimeni nu isi poate da seama de suferinta micutului. Este mereu vesel, cu zambetul pe buze si foarte vorbaret. Dar de fapt Andrei duce zilnic o lupta cu viata. Are nevoie de vitamine pentru ca sufera de anemie, are nevoie de o alimentatie cat mai bogata in vitamine si fibre. Trebuie sa manance zilnic fructe si legume, peste sau carne de pui.
“La varsta de patru ani a facut septicemie. De atunci au inceput problemele noastre. Nu m-a ajutat nimeni. Sotul meu ma batea si am fost nevoita sa fug de la el pentru a avea o viata linistita. Cu Andrei nu a mai vorbit de cinci ani, nu il intereseaza deloc baiatul lui”, ne-a spus cu lacrimi in ochi Daniela.
Pentru a putea duce baiatul la doctor, pentru a-i putea cumpara medicamentele si cele necesare Daniela a facut un credit la banca pentru care acum plateste lunar 700 de lei.
Veniturile familiei sunt foarte mici, mama castiga 800 de lei lunar si la salariul ei se mai adauga si alocatia baiatului de 84 de lei lunar. Andrei este incadrat in gradul III de handicap si are alocatia dubla. De asemenea, primeste pentru gradul de handicap o indemnizatie lunara de 60 de lei.
Cu acesti bani Daniela plateste rata la banca, chiria pentru camera din caminul unde locuiesc, cheltuielile, deplasarea la doctorul din Cluj, medicamentele copilului si restul ramane pentru mancare.
“Am facut tot ce am putut pentru copilul meu. Am facut tot posibilul pentru a-l ajuta si pentru a-i cumpara medicamentele. Cand am venit de la Bucuresti am luat totul de la zero pentru ca fostul meu sot nu ne-a dat nimic”, a mai povestit Daniela.
Cei doi locuiesc intr-o modesta camera de camin pentru care platesc lunar o chirie de 80 de lei.
De Craciun mama spune ca nu poate sa ii ofere prea multe baiatului pentru ca nu are bani. Nu are bani cateodata nici pentru medicamente sau pentru rata la banca si este nevoita sa ia bani imprumut.
“Vreau si eu ceva de Craciun, dar dorinta mea nu se va implini. Stiu ca asa este...”, spune intristat baiatul.
Andrei isi doreste de la Mos Craciun o jucarie Yoyo, banane, ciocolata cu alune si vitaminele de care are mare nevoie pentru a-i ameliora starea de sanatate.
Modest, baiatul spune ca vrea sanatate pentru mama si pentru el si ca isi doreste sa fie fericiti si mama sa nu mai planga atat de mult.
Familia Varga, formata din Andrei si mama lui, Daniela, are mare nevoie de ajutor din partea celor cu suflet mare si care sunt dispusi sa le ofere ceva, chiar si o vorba buna. Asa ca acum in prag de sarbatori, atunci cand toti trebuie sa ne deschidem sufetul si sa fim mai buni, haideti bistritenilor sa aducem bucurie in sufletul unui copil nevinovat care are mare nevoie de ajutor.