Despre fabulosul ţinut dintre Măguri, despre moştenirea lui Bram Stocker şi Borgo Pass în romanul Dracula şi în literatura draculistă, despre legendele şi miturile care bântuie prin Borgo Pass – dar şi despre vocaţia turistică a Pasului Bârgăului sau variantele de valorificare a mitului Dracula în Bistriţa-Năsăud – este vorba în volumul Borgo Pass. Semnificaţii geografice, istorice şi culturale recent publicat de profesorii Ioan Bâca şi Cristina Rusu, la Editura Argonaut din Cluj-Napoca.

Sunt 10 capitole în care cititorul află că Dracula este cel mai cunoscut personaj din lume – mult mai cunoscut decât orice alt personaj real sau imaginar – romanul „Dracula” ocupând locul al doilea în topul vânzărilor, după Biblie şi inspirând, de-a lungul timpului, peste 200 de filme de scurt şi lung metraj.

Un capitol consistent este dedicat drumului care leagă Transilvania de Ardeal – Drumul Romanilor – cel despre care Nestor Şimon în Comerciul şi drumurile de comunicaţiune consemna că „...pre la anul 1847 acesta era drumul cel mai bun de piatră dintre toate drumurile Transilvaniei”.

Cartea cuprinde şi detalii referitoare la cei şapte ani în care Bram Stoker ar fi lucrat la romanul Dracula (1890-1897), precum şi posibilele surse de informare care au stat la baza conturării sângerosului personaj. După terminarea studiilor, Bram Stoker a lucrat ca funcţionar public la Dublin Castle, frecventând regulat spectacolele de teatru, hotărând să devină critic de teatru şi publicând în Dublin Mail, în noiembrie 1871 o primă recenzie. În acel moment, Bram Stoker citise deja „Carmilla", o poveste cu vampiri scrisă de Joseph Sheridan Le Fanu care i-a stârnit interesul şi despre care criticii susţin că l-ar fi inspirat pe Bram Stoker în redatarea romanului „Dracula”.

Deşi iniţial a ales Austria ca loc de desfăşurare a acţiunii din Dracula, după ce a studiat o carte de călătorie intitulată „Ţara de dincolo de păduri”, scrisă de Emily Laszowska Gerard, Bram Stoker a ales Transilvania, inspirându-se şi din romanul Mariei Nizet, Le Capitaine Vampire, apărut în 1879.

Este, de asemenea, posibil, ca autorul irlandez să fi aflat de istoria lui Vlad Ţepeş (voievodul valah Vlad al III-lea Dracula) de la orientalistul ungur Armin Vambery, membru al Societăţii Regale de Geografie, fapt confirmat de unul dintre personajele cărţii care aminteşte de „prietenul Arminius – un bătrân profesor străin, un straniu savant orientalist, Armin Vambery” – drept sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al III-lea, numit Dracula pentru sângerosul obicei de a-şi trage duşmanii în ţeapă.

Ies la lumină fascinante legende ale locului...

Autorii amintesc şi despre o veche credinţă de pe Valea Bârgăului care susţine că locuitorii din zonă ar fi suferit, în urmă cu sute de ani, de o boală (porfiria), în urma căreia – cel infectat îşi pierde rezistenţa, se simte deranjat de lumina soarelui, pielea îi devine albă, iar dinţii şi buzele îi cresc foarte mult. Remediul? Bolnavilor li se oferea să bea sânge de animal...

Tot oamenii din zonă mai spun că în măruntaiele Vârfului Frumuşeaua, poate chiar sub ruinele castelului, este îngropată o comoară. Unii jură că ar fi chiar Cloşca cu puii de aur, alţii au povestit că ar fi vorba despre un bou uriaş de aur, câteva zeci de figuri ale unor soldaţi din aur şi un car întreg construit din aur şi ascuns departe de privirile curioase ale trecătorilor.

Iar atunci când deasupra Vârfului Frumuşeaua răsare curcubeul şi reuşeşti să urci dealul spre vârf pe coate şi pe genunchi, cu îndestulată umilinţă, ai şanse să descoperi comoara despre care oamenii locului povestesc că ar fi blestemată şi îngropată sub ruinele fostului castel.

Există însă şi bătrâni care susţin că dimpotrivă, comoara nu există – mulţi au încercat s-o găsească, dar şi-au pierdut anii şi minţile tot visând sau cotrobăind prin zonă după aurul de sub Frumuşeaua. În schimb, pe aici pe undeva se află – spun bătrânii – o grotă blestemată în care unii au intrat tineri şi au ieşit gârboviţi de ani şi îmbătrâniţi sau au căzut fulgeraţi de moarte la pământ atunci când au încercat să povestească ce au văzut înăuntru.

Alţi localnici jură, în schimb, că şi comoara şi peştera sunt simple fantasme şi că singurul lucru sigur, în toată povestea, ar fi acela că însuşi Vlad Ţepeş ar fi fost domnul şi stăpânul castelului din vârful Frumuşeaua.

Există, la mijloc şi o poveste reală, legată de vârful Frumuşeaua: se pare că un grup de tineri ar fi înnoptat într-o casă părăsită din zonă, iar ulterior s-au manifestat ca posedaţi de nişte bizare forţe malefice. Părinţii au reuşit să-i salveze doar după multe rugăciuni pe la diferite biserici din zonă...

Ioan Bâca şi Cristina Rusu precizează, însă, în volumul lor, că mitul contelui-vampir Dracula este privit totuşi cu suspiciune şi rezerve în Pasul Bârgăului, acesta fiind mai degrabă apanajul turiştilor şi agenţilor economici care se străduiesc să exploateze extensia poveştii lui Bram Stoker şi să se practice turismul draculist.

Cum a ajuns Dracula să prindă viaţă pe meleagurile bistriţene...

O altă savuroasă poveste este legată de aventurile prin care au trecut primii care au îndrăznit înainte de '89 să exploateze mitul lui Dracula în Bistriţa-Năsăud:

„Era în toamna anului 1968. Nu ştiu nici azi cine a fost «binevoitorul» care mi-a trimis plocon pe cap trei americani înarmaţi cu aparate de filmat, uzi leoarcă, dar cutezători nevoie-mare, care au năvălit în biroul meu, fericiţi că au dat în sfârşit de omul mult căutat.

Eram pe atunci directorul Casei Creaţiei Populare din noul judeţ Bistriţa-Năsăud, cu sediul în actuala Casă de Cultură «George Coşbuc». Cei trei nord-americani (doi reporteri la un post privat de televiziune şi un redactor la o revistă) au călătorit peste mări şi ţări cu avionul până la Bucureşti, iar de acolo cu o maşină închiriată de la ONT Carpaţi, până la Bistriţa, de unde urmau să întreprindă o escapadă până-n Pasul Bârgăului, la vestitul castel al contelui Dracula.

La insistenţele lor să vin cu ei, în calitate de ghid însoţitor plătit în dolari, am fost foarte sincer cu ei şi le-am spus că eu habar n-am de Dracula şi că în Pasul Bârgăului nu există niciun castel!

Au fost convinşi că mi-e frică să vorbesc despre Dracula în ţara lui Ceauşescu!

Şi atunci m-au rugat să le indic pe hartă locul unde să oprească şi să filmeze... ca să scap de musafirii mei nepoftiţi, le-am făcut pe hârtie un crochiu, indicând un obiectiv cunoscut de localnicii din cătunul Piatra Fântânele drept Cetatea lui Ţepeş, situat pe înălţimile Răciţanului (Răchiţeaua sau Frumuşeaua – n.a.), la circa 4 kilometri pe un drum ce duce către Ilve. În acel loc, din spusele unor bătrâni, s-ar afla şi o comoară, pe care după primul război mondial ar fi căutat-o cu mult zel nişte aventurieri armeni, care au căzut însă cu un cal într-o groapă foarte mare care ducea spre un tunel de unde nu s-au mai întors niciodată...!

Mulţumiţi, cei trei mușchetari americani şi-au strâns mâinile şi au plecat să-şi încerce norocul. Nu ştiu dacă au ajuns teferi în America sau au căzut în groapa cu armenii din poveste, ştiu doar că mi-am notat într-o agendă numele autorului Bram Stoker şi în dreptul lui – romanul Dracula.

Primul microb draculist mi se şi cuibărise în minte...”

Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Alexandru Misiuga şi nu au mai fost publicate nicăieri până acum, ele ajungând în posesia autorilor graţie bunăvoinţei soţiei sale. Trei ani mai târziu, Alexandru Misiuga ajungea director la Oficiul Judeţean de Turism Bistriţa-Năsăud şi a început demersurile pentru construirea unui hotel modern la Bistriţa, reuşind să convingă autorităţile comuniste ale judeţului să fie de acord ca hotelul să poarte numele „Coroana de Aur”.

„Aşa a început să se scrie istoria draculistă la noi la Bistriţa. În plină eră comunistă, am reuşit să implantez o Coroană de Aur, mascată după romanul lui Bram Stoker...”, mai scrie Alexandru Misiuga care, ulterior, a făcut demersuri la ministrul Turismului de atunci şi a obţinut fonduri pentru construirea celui de-al doilea obiectiv descris în romanul Dracula – respectiv hotelul-castel din Pasul Bârgăului, inaugurat în 1983 sub numele de Tihuţa, căci autorităţile comuniste nu au fost de acord în ruptul capului ca hotelul să poarte numele de „Dracula”.

Se impune un fel de compromis între istorie, cultură şi turism - consideră autorii, concluzionând că mitul Dracula trebuie căutat acolo unde l-a plasat scriitorul Bram Stoker, adică în Pasul Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Cartea costă 15 lei şi poate fi cumpărată de la UBB Extensia Bistriţa sau luând legătura cu autorii (Ioan Bâca: Facebook/IoanBâca şi Cristina Rusu: Facebook/CristinaRusu).

DE CITIT: „27 de paşi”. Din puşcăria de maximă securitate, pe culmile munţilor care l-au făcut celebru

DE CITIT: Biserica Ortodoxă din Bistriţa. Într-o situaţie „disperată şi primejdioasă”

DE CITIT: „numărul 22 pe o stradă”... O stradă din Bistriţa străveche

Foto Arhivă @ Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula 2016