Începând de astăzi, 28 august, cei interesaţi pot să-şi depună dosarul de candidatură pentru accesarea Burselor de Merit „Nosa”. Este vorba de suma de 500 de lei pe care studenţii pot s-o primească începând din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei. Care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite:
Bursele au fost instituite de Primăria municipiului Bistriţa în baza H.C.L. nr. 96/2009 şi modificate prin H.C.L. nr. 84/ 2013 şi vor fi acordate anual unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa, care au absolvit unul din liceele sau grupurile şcolare din localitate.
Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei, cuantumul unei Burse de Merit fiind de 500 lei pe lună.
Cererea de înscriere se găseşte pe site-ul www.primariabistrita.ro sau la Centrul de Relaţii cu publicul din str. Gheorghe Şincai nr. 2, iar dosarele de candidatură se depun până la data de 29 septembrie 2017, la Centrul de Relaţii cu Publicul, str. Gheorghe Şincai nr. 2.
Dosarul de candidatură pentru rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare conţine:
a) cerere prin care se solicită acordarea Bursei de Merit „Nosa”;
b) curriculum vitae al candidatului;
c) copie după actul de identitate al candidatului;
d) copia după diploma de bacalaureat;
e) copie după foaia matricolă pentru toţi anii de învăţământ liceal;
f) adeverinţa de înscriere în anul I, eliberată de secretariatul facultăţii;
g) acte doveditoare pentru fiecare din performanţele şcolare obţinute pe parcursul studiilor liceale la olimpiadele şcolare, eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectiv de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud sau, după caz, inspectoratele şcolare organizatoare şi alte instituţii abilitate;
h) acte doveditoare care să ateste obţinerea locului I, II, III sau menţiune la olimpiadele internaţionale, certificate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului / Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Există şi câteva condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca studenţii să primească Bursa „Nosa”: sunt eligibili numai candidaţii cu domiciliul în municipiul Bistriţa şi care au absolvit unul din liceele sau colegiile din municipiu.
Beneficiarii Bursei de Merit „Nosa” au şi câteva obligaţii, după ce primesc acest ajutor din partea Primăriei. Ei trebuie să participe la conferinţe, sesiuni de comunicări şi alte evenimente importante organizate de către Primăria municipiului Bistriţa (Ziua Tineretului, Zilele Bistriţei, Premiile anuale ale municipiului Bistriţa etc.), la care sunt solicitaţi.
Mai multe informaţii referitoare la modalitatea de accesare a Bursei de Merit „Nosa” precum şi grilele privind punctajele pot fi găsite pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa, în H.C.L. nr. 84/2013 şi Regulamentul privind instituirea şi acordarea anuală a unor Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa sau la Serviciul Educaţie, Tineret din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, str. Nicolae Titulescu nr. 3.