La Sinagoga din Bistriţa începe astăzi, de la ora 18.30, maratonul de poezie şi muzică. După prezentarea invitaţilor, va avea loc lansarea volumului „Ploile amare” de Alexandru Vlad, editat de Charmides şi premiat de Uniunea Scriitorilor din România pentru proză, pe anul 2011.
Seara mai cuprinde o sesiune de lecturi publice susţinute de scriitorii Ruxandra Cesereanu, Ion Mureşan, Sorin Gherguţ, Doina Ioanid, Robert Şerban, Ioan Moldovan şi tânărul poet bistriţean Alex Văsieş.
Pentru încheierea primei seri a festivalului, organizatorii păstrat un Recital de pian la patru mâini susţinut de Ansamblul Remember Enescu: Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu. În program: Claude Debussy (Marche écossaise sur un thème populaire), Maurice Ravel (Feria, Rapsodia spaniolă şi Bolero) şi George Enescu – Rapsodia Română op. 11 nr. 2 (transcripţie Marius Sireteanu).