Bistrițeanul Marius Linul este primul în lista decretelor semnate astăzi de președintele Traian Băsescu, în urma cărora mai mulți ofițeri superiori din MAI au fost înaintați în grad. Linul este din februarie 2013 subsecretar de stat la Direcția de Informații a Ministerului Afacerilor Interne, iar de astăzi are gradul chestor de poliție.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, președintele Traian Băsescu a semnat astăzi mai multe decrete în urma cărora mai mulți ofițeri superiori din MAI au fost avansați în grad. Printre aceștia, cap de listă este bistrițeanul Marius Linul care a fost avansat de la gradul de comisar șef la gradul chestor de poliție.
Chestorul de poliție Marius Linul este din februarie 2013 subsecretar de stat în Direcția de Informații a Ministerului Afacerilor Interne.
Linul a condus până în 2012 Serviciul de Informații și Protecție Internă Bistrița-Năsăud, iar până la numirea ca subsecretar de stat a fost director general adjunct al DGIPI.
Între 2005 și 2012, Linul a condus Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Bistriţa-Năsăud (fosta ”Doi ș`un sfert"), iar din mai 2012 a ocupat funcția de director general adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Din 1993 și până în 2005, tot la Bistrița, Linul a avut funcţii de execuţie cu atribuţii în domeniul informaţiilor şi investigării fraudelor în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, respectiv Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Marius Linul are 48 de ani și este licenţiat în ştiinţe juridice al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de drept. A absolvit în 2003 masterul în domeniul “Management resurse umane” - Universitatea ”Babeş Bolyai”, iar în 2009 și-a luat doctoratul în istorie la Universitatea “Babeş Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Studii Europene. În 2011 a mai absolvit un curs de “Diplomaţie şi securitate” la Institutul Diplomatic Român din Bucureşti.