Deputatul PSD Daniel Suciu își îndeamnă partidul din care face parte să fie înțelept și să ia decizii spre binele românilor. Suciu descrie ultimele evenimente din România ca fiind foarte grele. CITEȘTE declarația integrală:
„Am mai trăit momente grele de când fac politică. Am mai trăit deziluzii și înfrângeri dureroase. Am trecut peste ele pentru că în politică, oamenii decid. Și noi ascultăm. Dar nu mi-a fost niciodată dat să văd așa multă dezlănțuire de vrajbă. Între noi. Și o țară ruptă în două. Suntem parte a acestei ierni a vrajbei noastre și tot noi trebuie să luăm decizii. Ca să poată începe vindecarea. Este responsabilitatea noastră să găsim o soluție la această ruptură din societatea noastră și cred, cu toată tăria, că partidul meu și guvernul nostru vor găsi o soluție astfel încât să nu învrăjbim și mai tare românii. Sunt social-democrat, pesedist, îi prețuiesc pe toți cei care au avut încredere în noi și îi rog pe toți ceilalți, care au protestat în aceste zile, să ne critice pe noi, dar pe oamenii care au votat în 11 decembrie să nu îi mai hulească. Au fost destule cazuri, din păcate. Sunt părinții, bunicii, prietenii și colegii voștri. Și au avut o opțiune. Îi condamn la fel pe unii colegi ai mei care au făcut același lucru, au catalogat și poate au jignit. Am încredere că PSD va lua deciziile care se impun pentru a nu fi români împotriva românilor. Doamne-ajută! PS-Sper că președintele țării mele să aibă aceeași atitudine, de unificare. Nu știu cât de greu îi poate fi, dar și domnia sa are aceeași responsabilitate față de poporul său”, scrie Daniel Suciu pe pagina sa de Facebook.