Bistriţeanul.ro vă propune săptămânal o rubrică în care să vă manifestaţi liber şi plenar opiniile, gândurile, impresiile pe diverse teme legate de viaţa economică, culturală, socială sau mondenă a urbei noastre. Aşteptăm, aşadar, pe adresa redactia@bistriteanul.ro mici texte de maximum 2000 de caractere (cu spaţiu). Textele vor fi semnate cu un pseudonim.
Pentru această săptămână, vă propunem un text semnat de Daniel Iacob.

Motto: “Berea e bună numai rece şi cu spume...”

Am spus berea ? Mă scuzaţi... Complet de acord că femeile sunt menite să ne facă viaţa minunată însă, fra, singura excepţie mi se pare că e soacra... Între Adam, primul, singurul şi cel mai norocos bărbat din lume fiindcă nu a avut soacră, şi poligami, cei mai nenorociţi dar şi cei mai admiraţi deoarece se confruntă cu mai mai multe soacre, şi bărbatul cu o singură soacră poate fi considerat un erou.

Mărturisesc că am ajuns să fiu gelos pe celibatari. Căsătoria e ca şi cum ţi-ai cumpăra carne de la un măcelar ticălos. Chiar dacă ai noroc de o soţie fermecătoare, şi nu de o poamă bună drept ofertă, tâlharul ăsta reuşeşte cumva să îţi strecoare şi un os pe lângă carnea macră.

În aceste condiţii, nu peste mult timp şi pentru a se mărita, femeile vor fi nevoite să ne mintă că sunt orfane de mamă.

Prin urmare, vă invit să milităm bărbăteşte pentru legea care ne va permite divorţul de soacre. Fiindcă singura soacră care ne mai iubeşte este doar cea a nevestei.

Pasul fiind făcut ireversibil, sigur că soţia va încerca să minimalizeze tragedia: “Dragă, a venit o singură dată la noi după nuntă!”

E drept că nici n-a mai plecat de-atunci...

Deşi se hrăneşte non-stop cu ginerii, indiferent de numărul lor, considerată acritură, murătură şi alte asemenea epitete, cu limba brici şi obrazul şorici Dumnezeu tot o s-o ierte.

Cred asta fiindcă – nu contează cât rău ne-a făcut – Lui îi este simplu: n-a avut soacră... But fra, nu fi optimist, asta şi când trage să moară pare că o face fără spor...

Dacă, printr-o minune, mi-aş pierde soacra recunosc că găsitorului, respectiv aducătorului, i-aş asigura o bătaie zdravănă. Dar şi o recompensă pe măsură în caz că şi-o reţine.

Cu şansă, convingeţi-vă soacra că i s-ar potrivi o pereche de cercei, iar dacă vă sugerează discret că-i vrea de ziua ei, vorbiţi mai întâi cu un vânător: găuri, cu puşca, să-i dea în urechi.

La despărţiri, în ziua cea mare, vreţi să vedeţi un actor înnăscut ?
Veniţi în gară atunci când îmi conduc soacra la tren – ce mutră jalnică afişez faţă de ea când se urcă în vagon... O fericire interioară comparabilă cu cea din ziua de salariu.

Cred că vom regreta profund moartea soacrei doar dacă înmormântarea ei ne va costa exagerat de mult. Dar sunt de acord cu acest schimb: Dumnezeu să ne dea o nevastă minunată iar la schimb să ne ia soacra. Să încheiem, totuşi, într-o notă optimistă
precum epitaful de la Săpânţa: “Soacra zace-aici pe veci / C-a trăit ani nouăzeci./Dacă mai trăia doi-trei / Eu zăceam în locul ei!”

P.S. Ca să fiu mai explicit, soacra florilor se numeşte... cactus.