Fost pesedist de frunte al judeţului, Dan Tanko s-a însurat ieri. Proaspăta soţie nu va apuca să se bucure însă de luna de miere, pentru că în doar două zile va începe campania electorală şi Tanco va fi extrem de ocupat zi şi noapte.
Exact în ziua în care a împlinit 44 de ani, Dan Tanko a spus „DA” în faţa ofiţerului stării civile, împreună cu iubita lui de 22 de ani, Alexandra Boca, angajată a Primăriei Bistriţa.
Alături de ce doi însurăţei, la nuntă au participat nume grele din PSD, precum Doina Pană, Camelia Tabără sau George Avram, dar au lipsit candidaţii de la locale. Radu Moldovan şi Ovidiu Creţu nu au ajuns la ceremonie, primarul fiind plecat în delegaţie, iar şeful mare de la judeţ absent din motive necunoscute.
Foarte îndrăgostit şi fericit, Tanko a vrut ca acest important eveniment din viaţa lui, al doilea de acest gen, e drept, să fie ţinut departe de ochii lumii şi a cerut reporterilor să nu facă fotografii nuntaşilor sau mirilor. Se pare însă că situaţia este ceva mai acceptabilă în ce priveşte alte publicaţii care au primit pe tavă poze chiar din curtea primăriei unde s-au fotografiat mirii şi nuntaşii după ce Dan şi juna lui soţie au primit certificatul de căsătorie.
Dincolo de faptul că „au refuzat” accesul presei în preajma nunţii lor, cea mai mare ciudăţenie a ceremoniei a fost aceea că mirii au ieşit separat de la starea civilă. Primul a ieşit Tanko şi abia după vreo două-trei minute a apărut şi Alexandra. Dacă nu i-am fi văzut îndreaptându-se spre primărie, am fi spus că nu au avut curajul să zică „DA” şi nunta nu s-a făcut...