Consilierii vor aproba ghidurile solicitanților de finanțare nerambursabilă de la buget pentru anul 2017. ONG-urile care vor să primească bani trebuie să gândească proiecte menite să pună în valoare Târgul Mare al Bistriței, zona pietonală, axele, parcul, Casa cu lei, Pădurea Schullerwald, Complexul Heidenfeld și ștrandul municipal.
ONG-urile din Bistrița visează și anul acesta la bani nerambursabili de la primărie și care activează în domeniile tineret, protecția mediului, cultură, educație și relații internaționale, trebuie să își gândească proiectele pentru a pune în valoare Târgul Mare al Bistriței, programat să aibă loc în perioada 19-27 august.
Municipalitatea își dorește ca banii care vor merge către ONG-uri (între 3.000 și 15.000 de lei) să se axeze pe dinamizarea Târgului Mare al Bistriței, punerea în valoare a zonei pietonale, a celor trei axe turistice recent finalizate (Axa Coroanei, Axa Breslelor și Axa Artelor - inclusiv Pavilionul Artelor, Piața Mică și Piața din fața Palatului Culturii). De asemenea, proiectele trebuie să gândească și o modalitate de punere în valoare a Parcului Municipal, a Pădurii Schullerwald, a complexului Heidenfeld, dar și a ștrandului municipal care va fi inaugurat în primăvara aceasta.
În acest an, ONG-urile trebuie să organizeze diferite activități culturale, sportive, ecologice, sociale, educative, de tineret și de promovare turistică dacă visează să primească bani de la Primăria Bistrița.
Municipalitatea alocă bani pentru ONG-urile care activează în domeniul sportului, tineretului, protecția mediului, cultură, educație, social și relații internaționale însă, cu excepția celor care se ocupă de sport și de social, toți ceilalți trebuie să gândească proiecte pentru punerea în valoare a acestor obiective.
În ceea ce privește domeniul social, ONG-urile care vor bani de la primărie trebuie să gândească proiecte de servicii sociale pentru copii neglijați de familie sau pentru cei cu părinții plecați în străinătate, servicii de prevenție a abandonului școlar și servicii de tip after-school, obiectivul secundar al proiectului fiind diminuarea numărului de copii care abandonează școala.
Pentru acest an valoarea finanțărilor pe proiect se încadrează între 3.000 și 15.000 de lei.
Sume mai mari de bani, între 15.000 și 500.000 de lei vor fi atribuite proiectelor din domeniul sportului.
Proiectul privind „aprobarea ghidurilor solicitanţilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2017 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005”, va fi supus aprobării consilierilor municipali în ședința de săptămâna viitoare și, după aprobarea bugetului, se vor lansa sesiunile de depunere a proiectelor, cel mai probabil în luna martie.